Biriş avertizează: România ar putea fi teatrul unui război hibrid. "Armele": măsurile luate de Guvern pentru destabilizarea financiară a ţării
alte articole
În zilele noastre, războaiele nu se mai poartă cu tancuri, reaminteşte fostul secretar de stat în Ministerul Finanţelor, Gabriel Biriş, care nu exclude posibilitatea ca România să fie teatrul unui război hibrid dus prin măsuri cu rezultat evident de destabilizare financiară a ţării, precum ideea impozitului pe gospodărie şi continuate cu Split TVA.
La fel de posibil este ca decidenţii noştri să vrea să schimbe cursul actual al României, pe modelul lui Putin şi Erdogan, care pot să facă ceea ce vor ei la ei acasă, susţine fostul tehnocrat.
''Eu am mai atras atenţia că astăzi războaiele nu se mai poartă cu tancuri. Uitaţi-vă cât de uşor i-a fost schimbată direcţia de la Vest spre Est Republicii Moldova printr-o criză bancară, financiară.
Când vezi acţiuni cu rezultat evident de destabilizare financiară a ţării, acţiuni începute cu ideea impozitului pe gospodărie şi continuate cu Split TVA, nu poţi să nu te gândeşti că azi România e teatrul unui război hibrid", a opinat Gabriel Biriş, într-un interviu acordat ziare.com
Practic, potrivit lui Biriş, asistăm la un proces de destabilizare a statului din interior.
''Destabilizare din interior, incapacitatea statului de a putea avea reacţii. Un stat în care veniturile bugetare vor scădea sub 26% din PIB, care nu mai face deloc investiţii, ce capacitate de reacţie are în cazul unei crize? Zero. Cine va fi vinovat? Maşina de propagandă va da vina pe bănci, pe bubuli, pe multinaţionale şi pe ambasadorii care cer respectarea statului de drept", a declarat Biriş.
Întrebat dacă decidenţii statului român sunt aliaţii agresorului din războiul hibrid? Care să fie Rusia?, Biriş a răspuns:
''Sau pur şi simplu au interesul să schimbe cursul actual al României. Ce pot să facă Putin şi Erdogan la ei acasă? Ce vor ei. De ce nu pot ai noştri lideri politici să facă la fel?
'Dacă am fi ştiut că UE şi NATO înseamnă DNA şi ANI mai bine ne abţineam', ne spunea Victor Ponta într-un acces de sinceritate, pe vremea când era premier şi se vedea preşedinte.
Ai noştri nu pot să se poarte ca stăpânii de sclavi pe plantaţie datorită unui concept numit "statul de drept", care este baza civilizaţiei occidentale. Când luăm hălci din ţară ca să pescuim pe ele fără să fim deranjaţi de nimeni, de ce am vrea stat de drept?", a răspuns avocatul.
Întrebat dacă vede un scenariu de destabilizare prin măsuri economice, Biriş a răspuns: "Nu-l exclud!"
Interviul integral poate fi citit aici