Cîţu: PSD-iştii acceptă mai bine să fie penibili decât să recunoască faptul că fac praf economia

Florin Cîţu(PNL), (Florin Chirila/Epoch Times)
Loredana Diacu
06.10.2017

Creşterea preţului pentru carburanţi vine exclusiv din taxe, susţine senatorul PNL Florin Cîţu, opinând că PSD-iştii (care ba neagă creşterea, ba o pun pe seama furtunilor din Mexic) mai degrabă acceptă să fie penibili decât să recunoască faptul că fac praf economia.

"PSD-iştii acceptă mai bine să fie penibili decât să recunoască că fac praf această economie. Ne spun că nu au văzut nicio creştere a preţului pentru combustibil după ce au introdus o nouă taxă. Şi dacă nu au văzut ei, înseamnă că preţul nu a crescut, nu-i aşa? Mint cu neruşinare!!! Toţi.

Tudose, premierul cu comportament de derbedeu politic, încearcă o altă strategie. Dacă cumva a crescut preţul la combustibil, nu suprataxarea este de vină. Nu. De vine este uraganul. Comunismul trăieşte bine mersi în oamenii ăştia, în PSD-işti. Altcineva sau altceva este mereu vinovat şi nu acţiunile lor ticăloase împotriva economiei româneşti", scrie, pe Facebook, liberalul, care postează şi un grafic din care reies creşterile.

"Graficul arată clar, preţul fără taxe a scăzut (la benzină cu 0.12 lei/l şi la motorină cu 0.03 lei/l).

Creşterea preţului pentru benzină şi motorină vine EXCLUSIV DIN TAXE!!!! Preţul a crescut după ce taxele au crescut cu 0.36 lei/l benzina şi cu 0.38 lei/l la motorină!!!", adaugă Cîţu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor