BIOGRAFIE - Michelle Obama, stâlpul familiei prezidenţiale americane

Prima doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama. (NICHOLAS KAMM / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
05.09.2012

Michelle Obama este o Primă Doamnă de care poporul american este foarte mândru şi care se bucură de o popularitate enormă, după patru ani în care a fost un stâlp al familiei prezidenţiale americane.

Cei patru ani la Casa Albă au cizelat-o pe Prima Doamnă, care a găzduit cu succes şi eleganţă de la întâlniri cu regina Marii Britanii până la curse de Paşti pentru copii.

Susţinător înfocat al unei nutriţii sănătoase şi al sportului, ea a promovat un stil de viaţă corect în întreaga Americă, ce se confruntă cu o adevărată epidemie de obezitate.

Michelle Obama, născută într-o familie săracă la periferia oraşului Chicago şi nu întodeauna apreciată pentru stilul său direct de a comunica, reprezintă moştenirea afroamericană din familia prezidenţială.

Michelle Obama, în vârstă de 48 de ani, a avut o copilărie dificilă, spre deosebire de cea a lui Barack Obama, crescut în Hawaii de bunicii săi care proveneau din mica burghezie albă.

Născută la 17 ianuarie 1964, Michelle Robinson este fiica unui angajat la serviciile municipale pentru tratarea apelor, care suferea de scleroză în plăci. Ea a copilărit într-un apartament cu două camere din South Side, cel mai sărac cartier din Chicago.

Arborele său genealogic arată că a avut un strămoş sclav. "Hotărând să ia în căsătorie o afroamericană, (Obama - n.red.) a decis conştient sau inconştient să intre în comunitatea de culoare", observă David Mendell în biografia sa Obama, de la pariu la putere (Obama, from promise to power).

Michelle străluceşte la şcoală şi la baschet, sport pe care îl practică datorită înălţimii sale (1,82 de metri), dar la care renunţă pentru a nu intra în stereotipul rasial al reuşitei prin intermediul sportului. Rezultatele sale la şcoală îi permit să fie admisă la prestigioasa universitate Princeton, iar apoi la Harvard.

În această perioadă, traversează o criză de identitate. "Mă simţeam uneori ca o trecătoare prin campus, ca şi cum nu acela era cu adevărat locul meu. Oricare ar fi fost contactele mele cu albii, aveam adeseori impresia că, în ochii lor, mai întâi sunt de culoare, iar apoi studentă", îi povesteşte ea lui David Mendell.

După ce se reîntoarce la Chicago, Michelle intră într-un cabiner de avocatură unde, în vara anului 1988, preia un stagiar pe nume Barack Obama. Tânăra rezistă avansurilor lui, până ce, într-o seară, acesta îi oferă "o îngheţată la colţul străzii", povesteşte Obama în cartea sa Îndrăzneala de a spera. "Am întrebat-o dacă pot să o sărut. Avea gust de ciocolată", continuă viitorul preşedinte. Cuplul s-a căsătorit în octombrie 1992.

Interesată de serviciul public, viitoarea Primă Doamnă se angajează la primăria din Chicago, unde implementează un program de recrutare a tinerilor. În 2002, ea devine vicepreşedintele spitalului universitar din Chicago.

În aceşti ani, Michelle Obama este nu susţine decât cu moderaţie cariera politică a soţului său, care o lasă adesea singură cu fiicele lor, Malia, născută în 1998, şi Sasha, născută în 2001. Michelle acceptă candidatura lui Obama la preşedinţie, cu două condiţii: să-şi vadă fiicele cel puţin o dată pe săptămână şi să se lase de fumat.

A face campanie "a fost o decizie comună", observă E. Faye Williams, preşedintele Organizaţiei Naţionale a Femeilor de Culoare, care a fost alături de cuplul prezidenţial în timpul campaniei. "Ea a avut o influenţă foarte puternică în victoria lui", consideră Williams.

Michelle îşi intensifică discuţiile cu presa şi susţine un discurs înflăcărat la Convenţia democrată. Criticii săi îi pun la îndoială patriotismul, după ce declară în timpul alegerilor primare: "Pentru prima oară în viaţa mea de adult, sunt cu adevărat mândră de ţara mea".

Stilul său direct de a comunica nu este întotdeauna apreciat. Michelle nu ezită să spună că soţul ei sforăie şi are o respiraţie urât mirositoare dimineaţa, sau că nu-şi "pune ciorapii la rufele murdare". În faţa camerelor de filmat, ea nu ezită să-l întrerupă când vorbeşte şi să facă glume pe seama lui.

Dar Barack Obama nu este ranchiunos. "Majoritatea oamenilor care o cunosc pe soţia mea o găsesc remarcabilă", scrie viitorul preşedinte în cartea sa. "Au dreptate: este inteligentă, amuzantă şi absolut încântătoare. Şi este şi foarte frumoasă", continuă Obama. "M-ar învinge fără probleme dacă ar fi să candidez vreodată împotriva ei", recunoaşte el. "Din fericire pentru mine, Michelle nu va face niciodată politică", conchide viitorul preşedinte.

Patru ani mai târziu, discursul lui Michelle Obama de la Convenţia Democrată a înflăcărat din nou mulţimea. Ea a amintit de trecutul său dificil, dar şi de valorile comune pe care le are cu soţul său. Ea a urcat pe scena Convenţia ca un adevărat star politică şi o personalitate bipartită.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor