Două soţii cu istorii contrastante în cursa pentru Casa Albă

Una este albă, cealaltă este de culoare, una s-a născut în prosperitate, cealaltă provine dintr-o familie modestă: Ann Romney şi Michelle Obama au personalităţi şi istorii de viaţă ce contrastează, dar joacă fiecare un rol esenţial în campania electorală a soţilor lor, scrie AFP într-un comentariu pe acest subiect.
(photos.com)
Epoch Times România
03.09.2012

Una este albă, cealaltă este de culoare, una s-a născut în prosperitate, cealaltă provine dintr-o familie modestă: Ann Romney şi Michelle Obama au personalităţi şi istorii de viaţă ce contrastează, dar joacă fiecare un rol esenţial în campania electorală a soţilor lor, scrie AFP într-un comentariu pe acest subiect.

Soţiile candidaţilor la preşedinţia SUA sunt de obicei un atu în cursa electorală, întrucât Prima Doamnă contribuie la modelarea percepţiei alegătorilor asupra candidatului care îi stă alături. Dar anul acesta rolul lor ar putea fi şi mai important în perspectiva scrutinului de pe 6 noiembrie, care se anunţă unul foarte strâns.

Astfel, intervenţia lui Ann Romney, la Convenţia republicană desfăşurată săptămâna trecută în Florida, a fost cu atât mai aşteptată cu cât scopul său a fost de a-l 'umaniza' pe Mitt Romney, perceput frecvent ca fiind rece şi distant. Aceeaşi atenţie va fi acordată şi discursului pe care Michelle Obama îl va susţine la Convenţia Democrată ce va avea loc marţi, în Carolina de Nord.

'Americanii cred că aceste femei pot să creioneze adevăratul portret al soţilor lor evocând modul în care ei se comportă în viaţa privată, ca soţi, taţi sau ca gestionari ai problemelor de acasă', explică Catherine Allgor, profesor la Universitatea California Riverside şi specialistă în istoria Primelor Doamne. Spre deosebire de multe alte ţări, în SUA Prima Doamnă joacă un rol determinant în politica internă. Mulţi consideră că este aproape imposibil ca un preşedinte american să fie acceptat fără o soţie care să-i fie alături. 'Este motivul pentru care aceste femei ies în faţă şi vorbesc despre căsnicia lor. Acest lucru are un impact foarte puternic', notează Catherine Allgor.

În opinia jurnalistei Jodi Kantor, de la New York Times, autoarea unei biografii a cuplului Obama, Primele Doamne trebuie să se plaseze deasupra variabilelor politice: 'Ann Romney şi-a început discursul spunând: Vreau să vă vorbesc despre dragoste', chiar dacă ea rostea un discurs foarte politic. 'Cu cât ele se situează mai departe de bătălia politică, cu atât devin mai percutante', consideră Jodi Kantor.

Michelle Obama şi-a dat bine seama de acest lucru, pentru că pe tot parcursul mandatului soţului său, ea a fost devotată apărării cauzelor faţă de care există consens în societate, cum ar fi susţinerea familiilor soldaţilor sau iniţiativele pentru combaterea obezităţii. Avocată cu diplome obţinute la Princeton şi Harvard, această mamă a două fete are în plus şi o carieră profesională strălucită.

În schimb, Ann Romney, în vâstă de 63 de ani, a preferat statutul de casnică pentru a-şi creşte cei cinci copii. Fiică a unui om de afaceri, ea s-a convertit la credinţa mormonă a soţului său şi a absolvit Universitatea mormonă Brigham Young din statul Utah, specializarea limba franceză. Dar viaţa sa a fost marcată de grave probleme de sănătate, fiind nevoită să se lupte cu un cancer de sân şi cu o scleroză în plăci. Cu siguranţă că ea are o abordare mai tradiţională asupra rolului Primei Doamne, în comparaţie cu actuala Primă Doamnă, Michelle Obama, însă aceasta din urmă a încercat să deschidă Casa Albă unor influenţe culturale noi.

Ann Romney a mărturisit că va asculta discursul pe care Michelle Obama îl va susţine la Convenţia Democrată. În schimb, soţia actualului preşedinte a afirmat că nu a urmărit Convenţia Republicană.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor