Bielorusia cere Statelor Unite să joace un rol în negocierile de pace cu privire la Ucraina
alte articole
Preşedintele bielorus, Alexander Lukaşenko, a declarat, marţi, că războiul din estul Ucrainei nu poate fi rezolvat fără implicarea Statelor Unite în negocierile de pace.
O evoluţie diplomatică oarecum surprinzătoare de săptămâna trecută a deschis calea unui summit internaţional între Franţa, Germania, Rusia şi Ucraina, menit să găsească o cale de a pune capăt conflictului din regiunile Donbas şi Lugansk, unde Rusia sprijină logistic luptători împotriva statului ucrainean.
Noul preşedinte ucrainean Volodimir Zelenski s-a arătat dispus să înceapă un proces de pace şi să organizeze alegeri în cele două regiuni separatiste după retragerea trupelor ruseşti şi recăpătarea, de către Kiev, a controlului asupra graniţelor sale. Zelenski a mai promis să acorde celor două regiuni un "statut special", poziţie care ar bloca efectiv parcursul european al Ucrainei.
Propunerea lui Zelenski se aliniază perfect cu politica preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici, care a fost debarcat prin proteste masive la Kiev, precum şi cu acordul de la Minsk, negociat de Franţa Germania Rusia şi Ucraina.
În urma anunţului făcut de Zelenski, Kievul a fost scena unor proteste masive duminica trecută.
"Nu va fi posibilă rezolvarea conflictului fără participarea Statelor Unite", a afirmat Lukaşenko.
Bielorusulia este un aliat apropiat al Rusiei.
Rusia şi Bielorusia intenţionează să formeze o confederaţie economică până în 2022, conform unui plan de acţiune dezvăluit de cotidianul Kommersant.
Integrarea Bielorusiei cu Rusia a devenit o posibilitate larg discutată ca una dintre căile prin care preşedintele Vladimir Putin ar putea să evite limitele constituţionale care îi restricţionează o nouă candidatură în 2024.