Băsescu, despre "emisarii" trimişi de Ciolacu în SUA: "Uzurpă atribuţiile preşedintelui. Umilinţă mai mare de atât nu putea fi adusă ţării de un premier"

Fostul preşedinte Traian Băsescu l-a acuzat duminică seara pe Marcel Ciolacu, actualul prim-ministru, că a încălcat atribuţiile constituţionale ale preşedintelui prin trimiterea unor emisari în Statele Unite. Potrivit lui Băsescu, relaţiile la nivel înalt cu alte state sunt prerogativa exclusivă a preşedintelui României.
„Este evident că avem un premier care, sărmanul, înţelege puţin şi învaţă greu, deşi ocupă funcţia de trei ani. Cum poţi să compromiţi ţara într-un asemenea mod, încât să anunţi că trimiţi emisari pentru a facilita accesul României la Casa Albă? O umilinţă mai mare nici că putea fi adusă de un premier”, a declarat Băsescu, potrivit Aktual24.ro.
Băsescu a mai subliniat că, prin acest gest, premierul a uzurpat atribuţiile preşedintelui: „Relaţiile externe la cel mai înalt nivel sunt gestionate de preşedinte, motiv pentru care ambasadorii sunt trimişii săi, nu ai premierului. Faptul că Ciolacu a anunţat public trimiterea unor emisari, fără a fi clar în ce scop, pune România într-o poziţie penibilă.”
De asemenea, fostul preşedinte a adăugat că, potrivit informaţiilor sale, toate ambasadele din Bucureşti ar fi transmis deja către capitalele lor că premierul ignoră Ministerul de Externe şi ambasadorii acreditaţi, preferând în schimb persoane fără experienţă diplomatică. Unul dintre aceştia ar fi un om de afaceri român stabilit în SUA, Dragoş Sprînceană, care s-a remarcat prin poziţii controversate faţă de liderii UE, precum şi prin declaraţii anti-Ucraina. Reamintim ca Sprînceană a mers până la a declara că „administraţia americană trebuie să ignore un pic mesajele pro-Ucraina şi pro-Franţa deoarece avem un preşedinte interimar. Trebuie să aşteptăm un preşedinte stabil în România şi apoi să reluăm legăturile”.
Al doilea emisar ar fi Lucian Romaşcanu, un apropiat al lui Ciolacu, aflat zilele acestea în SUA. Potrivit presei, Romaşcanu a participat la gala „American Patriots Gala” organizată la Mar-a-Lago, reşedinţa lui Donald Trump, împreună cu Sprînceană. În imagini difuzate în presă internaţională, Romaşcanu apare în ipostaze considerate umilitoare, fie ţinându-i trena lui Sprînceană, fie pozând servil cu preşedintele Argentinei, Javier Milei.
Deşi contactat oficial, premierul Marcel Ciolacu a evitat să recunoască trimiterea lui Romaşcanu la Mar-a-Lago. „Nu are rost să vorbim de persoane. Pe mine mă interesează eficienţa. Dacă e eficient, e în regulă”, a declarat Ciolacu. Întrebat ironic dacă celălalt emisar este un fost parlamentar, premierul a răspuns în glumă: „Este cosmonaut”.
Premierul a explicat că a dorit o „nouă abordare” în relaţiile externe, axată pe diaspora românească, despre care a spus că are o afinitate mai mare pentru Partidul Republican din SUA. „Am considerat că e corect să ne folosim de prietenii pe care îi avem în anturajul republicanilor pentru a promova România. Nu pe bani publici, pentru că nu avem o lege a lobby-ului, dar aceasta este inclusă în PNRR”, a mai spus Ciolacu.
El a recunoscut că a vorbit cu Dragoş Sprînceană în jurul orei 5 dimineaţa, din cauza diferenţei de fus orar, şi i-a cerut să reprezinte România în cadrul unor evenimente sociale şi politice, la care participă frecvent membri ai diasporei române din SUA. Potrivit lui Ciolacu, tema evenimentului de la Mar-a-Lago a fost „Românii patrioţi”, iar efectele acestor contacte se vor vedea în curând.
Premierul a declarat, de asemenea, că a discutat şi cu preşedintele Bolojan despre această nouă abordare şi despre rolul celor doi „emisari”.