Anamaria Gavrilă se caţără pe scandalul din USR: Cei nemulţumiţi să vină la noi. Suntem singurul partid curat

Anamaria Gavrilă (POT)
Redacţia
09.04.2025

După ce conducerea USR a decis să-i retragă sprijinul Elenei Lasconi şi să îl susţină pe Nicuşor Dan, şefa POT, Anamaria Gavrilă, pare să încerce să fructifice criza internă apărută.

Într-o postare făcută miercuri pe Facebook, Gavrilă lansează o invitaţie siropoasă membrilor URS care sunt nemulţumiţi de decizia liderilor lor, să se alăture „singurului partid curat, fără legături cu sistemul şi vechii politicieni”, adică POT, formaţiunea politică pe care aceasta o conduce.

„USR s-a divizat. Aşa începe sfârşitul unei construcţii politice artificiale. Sunt şi oameni foarte buni în USR care au mers acolo să lupte cu adevărat împotriva sistemului care a făcut atât de mult rău României.

POT nu este perfect. Dar este singurul partid curat, fără legături cu sistemul şi vechii politicieni. Vom colabora cu cei care vin să facem treabă pentru România”, a scris lidera POT, susţinătoare devotată a lui Călin Georgescu, ex-prezidenţiabilul pro-rus ieşit din schema electorală.

Context

Reamintim că Dominic Fritz, primarul Timişoarei, a ieşit miercuri în conferinţă de presă, după şedinţa de Birou Naţional, cu majoritatea liderilor USR (printre care Cătălin Drulă şi Ionuţ Moşteanu) şi a anunţat că partidul îi retrage sprijinul candidatei Elena Lasconi în cursa pentru Cotroceni şi îl va susţine pe Nicuşor Dan.

De asemenea, conducerea USR îi taie finanţarea pentru campanie Elenei Lasconi, care refuză să se retragă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor