Băsescu a ajuns în Turkmenistan

Traian Băsescu, preşedintele României (Epoch Times România)
Epoch Times România
11.10.2012

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns azi în Turkmenistan, unde efectuează o vizită oficială la invitaţia omologului său, Gurbangulî Berdâmuhamedov.

După aterizare, delegaţia României se va deplasa la Palatul Prezidenţial din Aşgabat, unde preşedintele Traian Băsescu va fi întâmpinat de Gurbangulî Berdâmuhamedov, preşedintele Turkmenistanului.Cei doi şefi de stat vor avea convorbiri tête-à-tête, urmate de convorbiri cu participarea membrilor celor două delegaţii oficiale.

În cursul zilei, Traian Băsescu şi Gurbangulî Berdâmuhamedov vor semna o serie de documente oficiale.
Preşedintele României va vizita Mausoleul lui Saparmurat Niazov (preşedintele al Turkmenistanului din 1990 până la moartea sa, în 2006) şi „Turkmenbaş Ruhy Metjidi”, cea mai mare moschee din Asia Centrală.

Seara va avea loc un dineu oficial oferit în onoarea preşedintelui Traian Băsescu de către Gurbangulî Berdâmuhamedov.

Aceasta este cea de-a doua vizită a preşedintelui Traian Băsescu în Turkmenistan, după cea din 21-22 iulie 2009.
În noiembrie 1994, Saparmurat Niazov a vizitat România, iar Gurbangulî Berdâmuhamedov a fost la Bucureşti în iulie 2008.

Turkmenistanul este un partener din Asia Centrală important pentru România. Relaţiile româno-turkmene sunt definite de interesul declarat, inclusiv la nivel înalt, al celor două părţi de a identifica proiecte concrete pentru dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul economic şi în sferele socială şi umanitară. Sectorul energetic şi industria adiacentă reprezintă un domeniu de perspectivă al colaborării bilaterale. Turkmenistanul este privit ca potenţial furnizor de gaze pentru proiectul „Nabucco” (coridorul sudic de aprovizionare energetică a UE).

România a recunoscut independenţa de stat a Turkmenistanului la 20 decembrie 1991, iar la 15 iulie 1992, cele două ţări au stabilit relaţii diplomatice. Relaţiile bilaterale în ultima perioadă sunt caracterizate de contacte politice frecvente. În cadrul vizitei preşedintelui Turkmenistanului în România din 2008, s-au pus bazele unui stadiu nou în dezvoltarea acestor relaţii prin completarea şi perfecţionarea cadrului juridic şi stabilirea direcţiilor de dezvoltare a cooperării bilaterale.

Această abordare se regăseşte în Declaraţia Comună a preşedinţilor României şi Turkmenistanului (semnată la 22 iulie 2009), care cuprinde ca element major al cooperării româno-turkmene stabilirea unui parteneriat energetic, reciproc avantajos, care să valorifice tradiţiile României şi Turkmenistanului în explorarea, exploatarea şi transportul de gaze naturale şi ţiţei, inclusiv prin transferul de experienţă şi utilaje şi prin realizarea unor proiecte comune.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor