Baronul de Hunedoara, Mircea Moloţ, a instituit sistemul "dijmei" din banul public
alte articole
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Moloţ, cercetat de DNA pentru abuz în serviciu, trafic şi cumpărare de influenţă, a instituit în judeţul pe care îl conducea regula "întoarcerii" către familia sa a unui procent din suma finanţată de la bugetul judeţului. Mita primită de Moloţ prin instituirea acestui sistem se ridică la peste 9,6 milioane de lei, relatează Agerpres.
Conform referatului DNA obţinut de Agerpres, odată ajuns la conducerea instituţiei publice, Moloţ ar fi înţeles că orice alocare bugetară din partea CJ Hunedoara se poate constitui într-o sursă de venit pentru sine, baronul PNL acţionând ''fără nicio rezervă'' în acest sens.
"De-a lungul mandatului său, acesta şi-a perfecţionat sistemul de obţinere a foloaselor ilicite de la ofertanţii declaraţi câştigători în urma derulării procedurilor de achiziţie publică, concomitent cu atenţia permanentă acordată evitării depunerii semnăturilor pe înscrisurile care implicau aprobări sau avizări în favoarea acestora, dar prin manifestarea unei atenţii sporite asupra situaţiilor centralizatoare referitoare la prioritizarea plăţilor în favoarea acestor parteneri. Aceştia din urmă acceptau 'relaţii comerciale' cu firmele familiei Moloţ, respectiv plata unor servicii sau lucrări care, pe de-o parte, nu erau justificate raportat la îndeplinirea criteriilor de calificare iar pe de altă parte, nu erau justificate datorită lipsei capacităţii tehnice şi/sau profesionale a firmelor familiei Moloţ", se arată în documentul citat de Agerpres.
Potrivit procurorilor DNA, principalii parteneri ai Consiliului Judeţean Hunedoara în ceea ce priveşte lucrările de infrastructură din acest judeţ au fost, în perioada 2010-2014, SC Viva Construct SRL, controlată de omul de afaceri Vasile Axinte, şi SC Trans Construct Import Export SRL, controlată de viceprimarul comunei Vorta, Emanoil Milică Pup. Valoare estimativă a plăţilor pe contractele cu aceste societăţi se ridică la sumele de 29.101.716,33 lei către SC Viva Construct SRL, 103.998.203,20 lei către SC Trans Construct Import Export SRL şi 5.639,56 lei către SC Euro Cons Expert SRL, controlată tot de Vasile Axinte.
Din aceste sume, valoarea sumelor întoarse în mod ilicit, cu titlu de mită, către preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, prin societăţile deţinute de ginerele său este de peste 9,6 milioane de lei, din care 4.454.442,71 lei pe relaţia cu SC Vivanty Industries SRL şi 3.997.759,05 lei pe relaţia cu SC Cristalyn Dinamic SRL de către SC Viva Construct SRL, 265.000 lei pe relaţia cu SC Vivanty Industries SRL şi în sumă de 886.750 lei pe relaţia cu SC Cristalyn Dinamic SRL de către SC Trans Construct Import Export SRL.
Banii intraţi în această modalitate în firmele controlate de ginerele lui Moloţ, Roberto Patrick Venter, parte erau transferaţi ulterior în baza unor contracte de închiriere utilaje către SC Sigma Plus SRL, cu privire la care inculpatul Moloţ Mircea Ioan a afirmat că aparţine familiei sale.