Avem nevoie mai mult ca niciodată de Europa Liberă
„Aici Radio Europa Liberă” – răsuna timp de jumătate de veac în casele românilor. Dar de ani buni, acea voce trăieşte doar în amintirea generaţiilor mai vechi.
În spatele antenelor, Europa Liberă era mai mult decât un post de radio. Ceva o deosebea de colegii din eter. Îşi asumase o misiune şi o responsabilitate. Pe lângă partea informativă pe care o trata cu un profesionalism din păcate rar întâlnit în zilele noastre, era una din puţinele voci prin care răsuna adevărul, fiind şi matca ce aduna vocile dornice a-l spune. Pentru ca cei tineri să înţeleagă mai bine, să ne amintim în ce constau mijloacele de informare în masă din acea vreme. Totul era cenzurat. Nu aveai voie să critici partidul comunist şi nici pe conducătorii săi. Pentru asta puteai face ani grei de închisoare iar în unele cazuri nici nu mai ajungeai după gratii. În acel timp exista un singur program de televiziune transmis între orele opt şi zece seara. Doar două ore dedicate aproape în întregime cultului grotesc al personalităţii fostului cuplu dictatorial. În afară de buletinul meteo, numai minciună. Radioul, care transmitea aproape toată ziua, nu era nici el prea departe. Îl deschideam câteodată dimineaţa din curiozitate înainte de a pleca la serviciu şi eram izbit de stupiditatea şi agresivitatea muzicii propagandistice, compusă pe lozinci genul „Ceauşescu eroism, România comunism” sau “Trăim decenii de împliniri măreţe.” Pe vremea aceea nu realizam că partidul comunist avea o cultură a sa menită a distruge conştiinţa. Aflam asta mult mai târziu citind „Cele Nouă Comentarii despre Partidul Comunist”.
Într-o lume a minciunii ceva opunea totuşi rezistenţă. În fiecare seară la orele şapte radiourile românilor comutau pe unde scurte. După buletinul de ştiri, pe frecvenţele Europei Libere răzbătea un fragment din muzica lui Enescu, apoi o voce prietenoasă îţi spune că urmează: „Actualitatea Românească”. Era emisiunea cea mai ascultată. Ceea ce auzeai aici era opusul spuselor televiziunii oficiale. Vedeai adevărata faţă a comunismului. Această misiune Europa Liberă şi-o îndeplinea perfect. Curajul de care dădeau dovadă cei care lucrau aici era exemplar. În numele adevărului ei nu ţineau cont de tentaculele regimului criminal al lui Ceauşescu. Unii dintre ei au fost bătuţi cu bestialitate şi chiar asasinaţi. Răul întrupat în chipul comunismului s-ar părea că se temea cel mai tare, atunci când faptele sale erau scoase la lumina zilei. Comunismul se temea de conştiinţă, pe care încerca să o distrugă. Conştiinţa are legătură cu viaţa, iar comunismul a urât dintotdeauna viaţa şi natura umană. Europa Liberă ne informa constant despre ceea ce se întâmpla în închisorile comuniste şi în beciurile securităţii. Frecvenţele sale transmiteau vocile şi mesajele adevăraţilor dizidenţi. Îi ajuta deopotrivă pe cei care erau hotărâţi să părăsească România. La sfârşit aceeaşi voce ne mulţumea pentru atenţia şi interesul constant cu care ascultam emisiunile.
Europa Liberă avea şi o altă misiune: de a-i forma pe ascultătorii săi în spiritul unei societăţi democrate, de a-i familiariza cu valorile fundamentale ale civilizaţiei occidentale. Ne vorbea despre România din perioada interbelică, despre oamenii acelor timpuri educaţi într-o societate normală, care avuseseră curajul de a se opune comunismului şi ale căror aspiraţii şi destine fuseseră zdrobite. Europa Liberă era un teren unde cultura adevărată se manifesta din plin şi de unde pornea lupta cu „limba de lemn” a partidului comunist. Mulţi îşi amintesc probabil de excelentele „Teze şi antiteze la Paris” ale Monicăi Lovinescu şi de emisiunile lui Virgil Ierunca. Sau de „Povestea vorbei”.
Mai erau emisiuni ale căror nume vorbesc de la sine, precum „Perspective Europene”. Tinerii se puteau bucura de ultimele noutăţi din muzică şi puteau face şi dedicaţii.
În ultimii ani Europa Liberă reuşise să-şi pună amprenta asupra modului de gândire şi exprimare al oamenilor. Avea să-şi trăiască apogeul şi să-şi încheie misiunea în România odată cu Revoluţia din Decembrie ’89. Reuşise să trezească conştiinţele românilor, care ieşiseră în stradă pentru a alunga comunismul.
Abia atunci se vede ce ai învăţat în viaţă. Se întinde o linie clară, pe care trebuie să o trecem, dacă vrem să fim în continuare oameni. Vom păşi dincolo dacă vom avea minţile clare şi libere de fantoma comunismului. În acea zi, ne vom aminti cu respect de Europa Liberă.
Vorbind despre partea formativă a Europei Libere, cât oare din fiinţa românului a fost modelată în spirit european? Ar fi nedrept să negăm totul. În acest caz am fi semănat cu nord-coreenii. Dar putem spune în acelaşi timp, că românul a învăţat prea puţin. Dacă ar fi învăţat mai mult, urmaşa televiziunii de tristă amintire nu ne-ar fi putut manipula cum s-a întâmplat după ’90. Urmaşii tovarăşilor nu ne-ar fi dezbinat, iar balaurul FSN-ist cu două capete ar fi rămas o simplă gogoriţă de cartier.
După douăzeci de ani, televiziunile comerciale promovează astăzi kitschul, reclama tembelizantă, telenovela şi maneaua în numele libertăţii. În realitate acestea deformează şi înrobesc conştiinţe. Este chiar opusul idealurilor Europei Libere.
Se spune că un comandant de oşti înţelept se retrage în plină glorie. Apare doar din când în când, cu câte un sfat bun. Europa Liberă avea să mai funcţioneze un număr de ani. Dar oamenii nu-i mai dădeau atenţie. Impactul cu libertatea ridică un examen nou. Abia atunci se vede ce ai învăţat în viaţă. Se întinde o linie clară, pe care trebuie să o trecem, dacă vrem să fim în continuare oameni. Vom păşi dincolo dacă vom avea minţile clare şi libere de fantoma comunismului. În acea zi, ne vom aminti cu respect de Europa Liberă.
