Autorităţile vamale acuză două ministere de acţiuni ilegale

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Vamal, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a încălcat legea când a emis circa 20 de permisiuni de import a încărcăturilor umanitare. Totodată este învinuit şi Ministerul Economiei pentru protejarea intereselor unor antreprenori de rea-credinţă.
Ana Chitoroagă
07.07.2012

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Vamal, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a încălcat legea când a emis circa 20 de autorizaţii de import a încărcăturilor umanitare. Totodată este învinuit şi Ministerul Economiei pentru protejarea intereselor unor antreprenori de rea-credinţă.

Acuzaţiile autorităţilor vamale au survenit în urma importului în ţară a unor încărcături umanitare, care conform legislaţiei, sunt scutite de taxe vamale, iar deciziile de import trebuie să fie emise de o comisie specială, constituită din cinci ministere.

Însă, potrivit Serviciului Vamal, de la începutul acestui an, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a emis de sine stătător în jur de 20 de astfel de autorizaţii.

Astfel în acest sens, Alina Şargu, ofiţer de presă al Serviciului Vamal, a precizat: "La solicitarea Serviciului Vamal, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale nu a putut prezenta unele decizii, astfel că în final să se constate ca aceste decizii nici nu există".

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Valentina Buliga, a declarat că toate ajutoarele umanitare sunt autorizate legal, explicând: "Nu am făcut nicio abatere de la lege. Toate documentele necesare, la momentul primirii acelei autorizaţii, pentru că am eliberat autorizaţie, acum au spus că nu e aviz, este decizia Comisiei guvernamentale privind eliberarea acestor autorizaţii. Este procesul-verbal al acestei comisii, pentru că, săptămânal, se autorizează nu doar 20, cum au spus ei, ci mult mai multe".

În acelaşi timp, potrivit Serviciului Vamal, unele acţiuni din ultimul timp ale Ministerului Economiei urmăresc scopuri părtinitoare. Astfel, Alina Şargu, a precizat: "Ministerul Economiei urmăreşte protejarea intereselor agenţilor de rea-credinţă, care nu fac decât să profite de această situaţie pentru eschivarea de la plata taxelor de import la bugetul de stat".

Precizăm că potrivit Publika.TV, de la începutul acestui an, în ţară au intrat încărcături umanitare în valoare de 77 de milioane de lei sau cu 15 la sută mai puţin decât anul trecut. Beneficiarii acestora sunt unele biserici, case de copii, şcoli internat, instituţii de învăţământ şi primării.

Conflictul dintre ministerul Economiei şi Serviciul Vamal s-a iscat săptămâna trecută. Atunci, ministrul Valeriu Lazăr a declarat că intenţionează să aplice proceduri de genul ghilotinei faţă de toate dispoziţiile interne ale Serviciului Vamal. Asta înseamnă că mai multe documente nepublicate în Monitorul Oficial vor deveni nevalabile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor