Autoritatea Naţională a Vămilor din România are un nou şef
alte articole
Noul şef al autorităţii Naţionale a Vămilor din România este Dorel Fronea, fost consilier al Uniunii Europene la Serviciul Vamal din Moldova. Noul şef al vămilor din România este mulţumit că a activat în Moldova precizând: "A fost o onoare să lucrez în R. Moldova din partea Misiunii europene pentru Politici Publice şi sunt extrem de onorat că am fost învestit cu responsabilitatea de a conduce Autoritatea Naţională a Vămilor din România".
Potrivit Publika. TV, Fronea consideră că relaţiile dintre autorităţile vamale ale Moldovei şi României au fost foarte bune în ultima perioadă, iar acest trend va fi menţinut şi în viitor, aducând cuvinte de laudă pentru Serviciul vamal: "Ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă în cadrul Serviciului Vamal al R. Moldova şi acest amplu proces de reformare prin care trece instituţia îşi vede efectele prin creşterea încasărilor la Bugetul de stat şi nu în ultimul rând, printr-o contribuţie a Serviciului Vamal la diminuarea contrabandei cu ţigări la frontiera UE".
Cu privire la planurile pe care le are în noua funcţie, în principal cu referire la relaţiile dintre Serviciul Vamal din Moldova şi Autoritatea Naţională a Vămilor din România, Dorel Fronea a menţionat că "relaţiile dintre cele două autorităţi vamale au fost foarte bune în ultima perioadă. Şi în următoarea perioadă, acest trend pozitiv va fi menţinut şi vom încerca să le îmbunătăţim la nivel instituţional. Vom întări această cooperare, având ca prioritate combaterea traficului cu ţigări şi a traficului ilicit cu orice produs şi vom intensifica în acest sens colaborarea. Probabil că vor fi şi mai multe vizite reciproce între experţii celor două autorităţi vamale, pentru a identifica cele mai eficiente metode de combatere a contrabandei şi a oricăror fraude vamale la frontiera UE".
Precizăm că Dorel Fronea a activat în funcţia de consilier UE la Serviciul Vamal din Moldova, în 2011.