Atenţie la partidul-stat!

Întreaga Europa e în picioare, şi trimite semnale de alarmă. Acum în Europa nu se mai vorbeşte despre criză şi despre Grecia ci despre statul de drept care este în pericol, pentru că la Bucureşti, loviturile date acestuia se succed cu repeziciune.

Barosso îl cheamă pe Ponta la întrebări, Merkel îl sună pe Băsescu să-l întrebe cum e posibil.

Ministrul luxemburghez de externe, Jean Asselborn, spune că „este inacceptabil ca hotărâri ale Curţii Constituţionale să fie anulate prin ordonanţă de urgenţă”. El numeşte toate acestea ” încălcări grave ale principiilor de drept european care sunt inacceptabile”.

El aminteşte că suntem tributari perioadei comuniste când Partidul făcea legea iar statul de drept nu exista, dar, „ţara nu are voie să cadă înapoi în acele vremuri”.

Pentru o ţară abuzată şi minţită constant 45 de ani sub un regim comunist şi încă 22 de ani sub guvernări desprinse din acelaşi regim, toate aceste derogări de la normalitate nu ies prea tare din peisaj. Pentru liderii Europei, însă, situaţia de la Bucureşti e tot atât de gravă ca şi atunci când un elev vrea să intre la liceu fentând examenele, în timp ce abia silabiseşte alfabetul. Pentru Europa e şocant cum un parlament trece peste Curtea Constituţională şi mai are tupeul să spună că a făcut totul democratic, cu sprijinul populaţiei.

Într-o lume normală fiecare îşi ştie locul şi e de domeniul nefirescului cum Parlamentul de la Bucureşti îşi arogă drepturi de a da verdicte când asta este atribuţia judecătorilor. Tot Asselborn se declară îngrozit de acţiunile USL, ”care vor să activeze în clubul socialiştilor europeni, dar care se comportă ca nişte pucişti”. Iar liderul social democraţilor din Bundestag, Frank-Walter Steinmeier, uimea şi el tabăra socialiştilor când explica cum în România „sunt încălcate normele democratice şi standardele parlamentare”.

Dacă socialişti europeni precum Steinmeier, consideră că "este inacceptabil să restrângi în doar câteva zile atribuţiile Curţii Constituţionale”, să adaptezi procedurile parlamentare scopului tău şi să ”ocupi funcţii importante peste noapte", socialiştii de la Bucureşti nu se încurcă în scrupule. Pentru aceştia, crescuţi la şcoala Iliescu –Năstase, obişnuinţa de a trece peste cadavre este tot atât de naturală precum asocierea mineriadelor cu plantatul de flori. Perfect constituţional, perfect democratic. Ca şi minerii ucigaşi, poţi avea chiar adepţi care să te întâmpine cu flori.

Liderii sociali democraţi din Europa se simt lezaţi. Se considerau colegi cu cei din Bucureşti. Pentru ei, particula ”democrat” din denumirea ”social-democrat” denotă chiar democraţie. Nu se confundă cu categorii opuse precum oligarhie, tiranie. Nu e doar o etichetă care să sune bine, goală de conţinut.

Marga e taxat de presa germană că acţionează tipic comunist, pentru că, în calitatea sa de ministru de externe n-a fost în stare să prezinte Uniunii Europene un punct de vedere al poziţiei sale ci a trimis un comunicat al coaliţiei de guvernare. Ceea ce a exclamat Frankfurter Allgemeine Zeitung cum că noua putere de la Bucureşti, precum comuniştii odinioară, ”nu face nicio diferenţă între stat şi partid” , descrie sintetic situaţia.

Dar în ţara lui ”merge şi aşa” nici măcar Curtea Constituţională nu-şi afirmă poziţia sa de drept.

Curtea a respins ca inadmisibilă sesizarea de neconstituţionalitate cu privire la schimbarea din funcţii ale lui Vasile Blaga şi Roberta Anastase, foştii preşedinţi de la Senat şi Camera Deputaţilor, deşi, conform art 66 din Constituţie, doar grupul parlamentar care i-a propus în funcţii poate să ceară schimbarea acestora.

Supremaţia legii (despre care se vorbeşte atâta în ultimul timp) este ceva atât de fragil în România încât a-ţi face datoria devine un gest de eroism. Sub intimidări şi ameninţări - căci cu siguranţă, nu doar judecătoarea Aspazia Cojocaru a primit ameninţări - factorul uman e cel decisiv.

Un mare rău s-a produs. Şi nu este vorba despre înlocuirea unor oameni, ci despre mesajul livrat în clar societăţii, odată cu subminarea puterii unor instituţii menite să apere o ordine a societăţii: Legea nu contează!. Când preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, urla pe holurile Parlamentului: "pot să conteste şi la mama CCR!", când preşedintele Senatului vesteşte revocarea judecătorilor CCR, când guvernul are ca scop principal izolarea instituţiilor sau persoanelor care pot opune rezistenţă la abuzurile sale, ne aflăm în plin asediu. Exact ca sub regimurile totalitare guvernate de un partid-stat, care nu respectă nici o lege şi care nu garantează individului drepturi de bază, ne aflăm la discreţia unei puteri totalitare şi antidemocratice.

Război politic declarat pe faţă. Iar Ponta declară cu seninătate, că 75% din timpul şedinţelor de guvern vor fi alocate exclusiv războiului politic. Să-i amintim cumva premierului de promisiunile de dinainte de preluarea puterii? Desigur, discursurile vor fi poate aceleaşi, cu mimarea câtorva minime acte guvernamentale. Dar, ce va urma de fapt (şi vom simţi pe pielea noastră) - înlocuirile, mutările, destituirile alături de spectacolul intimidărilor şantajului făţiş sau mascat în vederea acaparării puterii totale - nu prea îi vor lăsa timp pentru administrarea ţării.

„România nu este colonia Occidentului” găsea Ponta nimerit să spună în faţa îngrijorării Europei. Lipsit de argumente, iese la atac, dar modul în care o face e sună la fel de penibil şi intrigant precum binecunoscutul „Noi nu ne vindem ţara”. Dar cum gura păcătosului adevăr grăieşte, tot aşa cum în anii 90 de fapt grupurile de interese Năstase, Voiculescu, Patriciu, etc, chiar au patronat vinderea de active, aşa şi acum guvernarea Ponta doreşte să facă din România propria sa colonie. Ca un veritabil grup roşu de partid, care face scandal pentru a intimida şi vorbeşte pentru a spăla creierul oricui stă să-l asculte.

Nimic nou sub soare. Dacă vrem să înţelegem mecanismul puterii unice de partid, nu trebuie decât să aruncăm o privire în istoria recentă. Dar e mult mai uşor să ne repetăm că am scăpat de comunism, că nu mai e nevoie să ne întoarcem înapoi, decât să acceptăm că ceea ce nu am înţeles nici sub Ceauşescu, nici sub Iliescu, se repetă, cu excepţii de decor, sub ochii noştri acum, sub guvernarea Ponta.

Despre asta ne atrage atenţia Europa. Opţiunile ne aparţin. Putem să mergem mai departe cu ceea ce am început să construim, de exemplu, o justiţie firavă încă, dar care are un viitor, sau ne putem tăia toate legăturile şi rămâne blocaţi într-un trecut din care nu vom mai putea ieşi.