Aşa-zisa "armă a gazului" a Rusiei nu este decât un mit - Opinie

La 26 aprilie, Rusia a încetat să mai livreze gaze către Bulgaria şi Polonia. Câteva săptămâni mai târziu, ambele ţări se descurcă foarte bine, scrie Al Jazeera, într-un amplu articol de opinie.

Despre proverbiala "armă a gazului" a Rusiei s-au spus şi s-au scris multe, pe motiv că dependenţa ridicată de gazele naturale ruseşti face ca naţiunile din estul şi sud-estul Europei să se gândească de două ori înainte de a se decide să facă vreo mişcare împotriva Moscovei.

Kremlinul este în măsură să pedepsească ţările care îndrăznesc să i se opună prin introducerea unor clauze dure în contractele de gaz sau, mai rău, prin întreruperea livrărilor. Prietenii, pe de altă parte, sunt recompensaţi. Exemplu: acordul "incredibil" pe care preşedintele rus Vladimir Putin l-a oferit Serbiei, acord despre care mulţi cred că a asigurat realegerea preşedintelui sârb Aleksandar Vucic.

Totuşi, am văzut recent că această aşa-numită "armă a gazului" nu există cu adevărat. La 26 aprilie, Gazprom a închis robinetul pentru Bulgaria şi Polonia după ce acestea au refuzat să se conformeze unei modificări unilaterale a contractului de furnizare dictate de Putin şi să plătească în ruble pentru consumul lunar.

Câteva săptămâni mai târziu, ambele ţări se descurcau foarte bine. Decizia Rusiei nu a dezlănţuit pandemoniul în niciuna dintre economii. Nu a declanşat o criză politică internă şi cu atât mai puţin de a duce la o schimbare majoră în politica externă poloneză sau bulgară. Ba mai mult, întreruperea a întărit hotărârea acestor ţări.

Chiar şi Bulgaria, cea mai docilă când vine vorba de Rusia, a dat dovadă de curaj. La 28 aprilie, la câteva ore după ce gazul a încetat să mai curgă, prim-ministrul Kiril Petkov a călătorit la Kiev pentru a discuta cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski despre ce poate face Sofia pentru a ajuta. Deşi, în mod oficial, Bulgaria nu trimite asistenţă militară Ucrainei, este un "secret public" faptul că muniţiile şi armele producătorilor săi din domeniul apărării sunt transferate Ucrainei prin intermediul unor terţe părţi, în special Polonia.

Răspunsul Bulgariei la întreruperea fluxurilor de gaz din Rusia merită o atenţie specială. Spre deosebire de Polonia, care în prezent îşi ia mai puţin de jumătate din gazele naturale din Federaţia Rusă, ţara balcanică este dependentă de Gazprom din Rusia pentru peste 90 % din livrările sale.

Dar, spre deosebire de întreruperile anterioare din 2006 şi 2009, de data aceasta guvernul de la Sofia avea în mod clar un plan. De exemplu, traderul de stat Bulgargaz a contractat transporturi de gaze naturale lichefiate (GNL) care intră acum în Bulgaria prin terminalul Revithoussa din Grecia. Volume suplimentare sosesc, de asemenea, din România, prin gazoductul Trans-Balkan Pipeline care, până la începerea activităţii TurkStream în 2020-21, deservea Gazprom. Faptul că întreruperea a avut loc vara, după încheierea sezonului de încălzire, le face viaţa mai uşoară autorităţilor bulgare.

Principalul lucru, însă, este că mult întârziatul gazoduct de interconectare a Bulgariei cu Grecia (ICGB) ar trebui să intre în funcţiune la 30 iunie sau la scurt timp după aceea. Odată ce va fi funcţională, Bulgaria va importa un miliard de metri cubi (bcm) - ceea ce corespunde la aproximativ o treime din cererea sa anuală - din Azerbaidjan, deoarece ICGB se conectează la aşa-numitul gazoduct Trans Adriatic.

GNL va proveni de la terminalele din Turcia şi, după sfârşitul anului 2023, de la o unitate plutitoare de stocare şi regazeificare (FSRU) de lângă oraşul portuar Alexandroupolis din nord-estul Greciei. La 3 mai, prim-ministrul Petkov a asistat la lansarea lucrărilor la FSRU în compania premierului grec Kyriakos Mitsotakis şi a preşedintelui Consiliului European, Charles Michel. De asemenea, au fost prezenţi Aleksandar Vucic şi Dimitar Kovacevski, prim-ministrul Macedoniei de Nord. Războiul din Ucraina a dat avânt unor noi proiecte de infrastructură care vor diversifica livrările de gaze către Balcani şi vor redesena rutele de aprovizionare.

Cu toate acestea, pe termen scurt, este vorba de afaceri ca de obicei. În ciuda faptului că a fost pedepsită de Gazprom, Bulgaria nu opreşte fluxurile din Rusia către Serbia şi Ungaria prin TurkStream. Sofia generează venituri din transporturile ruseşti care trec pe acolo, nu vrea să strice relaţiile cu Budapesta şi Belgrad şi, de asemenea, vrea să pară că acţionează cu bună credinţă în ceea ce priveşte obligaţiile sale contractuale faţă de Moscova, având în vedere cazul de arbitraj care se profilează.

Contrar credinţei populare, Europa de Sud-Est nu depinde de gazul rusesc. Motivul principal este că ţările locale consumă volume limitate: trei miliarde de metri cubi pe an pentru Bulgaria şi Serbia fiecare şi şase miliarde de metri cubi pentru Grecia. Între timp, România, o piaţă mare, unde cererea anuală se ridică la 12 miliarde de metri cubi, abia dacă consumă gaz rusesc. Cu legături de infrastructură adecvate, Gazprom poate fi înlocuit de furnizori alternativi.

Din acest motiv, Grecia şi Macedonia de Nord se gândesc la o conductă de interconectare care ar putea fi extinsă şi până în Kosovo. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Bulgaria şi Serbia. Există planuri de lungă durată pentru o ramificaţie a TAP în Balcanii de Vest: gazoductul ionico-adriatic, care ar putea deservi Albania, Muntenegru şi Bosnia.

Pe termen şi mai scurt, gazul însuşi poate fi înlocuit de electricitate, în special dacă preţurile se schimbă în favoarea acesteia din urmă. Datorită unei capacităţi de rezervă importante, Bulgaria şi România exportă energie electrică către ţări precum Grecia şi Turcia, unde cererea depăşeşte adesea oferta. Nu în ultimul rând, există tranziţia ecologică. Investiţiile în energia regenerabilă şi în eficienţa energetică - o prioritate pe care Uniunea Europeană o doreşte mai mult ca niciodată - vor modela viitorul Europei de Sud-Est.

Întrebarea, de fapt, este legată de preţ. În prezent, gazul rusesc prin conducte, bazat pe contracte pe termen lung şi indexat la petrol, este mai ieftin decât ceea ce cer pieţele spot - care reflectă cererea şi oferta. Diversificarea dinspre Rusia are un preţ. Cu toate acestea, mâine, echilibrul se poate schimba. O încetinire a creşterii economice globale şi o scădere a cererii de energie vor face ca şi gazul să fie mai ieftin. Atunci, ţările din Balcani vor fi într-o poziţie mult mai bună în negocierile cu Gazprom, în cazul în care ruşii vor dori să îşi consolideze cota de piaţă.

Principala problemă are legătură cu politica. Atât timp cât în Europa de Sud-Est există politicieni şi întreprinderi care beneficiază de actuala configuraţie şi care sunt fericiţi să pună pe plan secundar diversificarea aprovizionării şi modernizarea sectorului energetic, Rusia va avea o carte de jucat. Poate cumpăra tot sprijinul de care are nevoie şi poate construi cu uşurinţă proiecte mamut precum TurkStream. De aceea, criza actuală este, de asemenea, o oportunitate de a agita lucrurile. Ceea ce se întâmplă în Bulgaria poate fi un exemplu pentru alţii din regiune.