Arabia Saudită pierde războiul din Yemen. Fostul preşedinte yemenit împuşcat, capitala Sanaa controlată de rebelii sprijiniţi de Iran

Lupte în capitala yemenită Sanaa, duminică 3 decembrie 2017 (Mohammed Huwais / AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
04.12.2017

După ani de conflict, capitala Yemenului, Sanaa, a căzut sub controlul luptătorilor rebeli Houthi, susţinuţi de Iran, potrivit Ministerului de Interne.

Grupul susţinut de Iran a reluat oraşul după uciderea preşedintelui Ali Abdullah Saleh, a cărui moarte a fost confirmată doar de un oficial de partid.

Al Arabiya a citat o sursă în Congresul General al Poporului, partidul lui Saleh, spunând că acesta a fost ucis de gloanţe trase de un lunetist. Un videoclip Houthi distribuit pe media socială a arătat ceea ce părea a fi corpul lui Saleh, îmbrăcat în haine gri şi purtat pe o pătură roşie. La cap, cadavrul avea o rană adâncă.

Luni, forţele Houthi au bombardat casa lui Saleh din Sanaa, fiind atacate de forţe ale coaliţiei saudite.

Saleh, care a renunţat în mod neaşteptat la alianţa cu rebelii Houthi duminică şi părea că va lua exemplul premierului libanez Hariri, demisionând şi refugiindu-se în Arabia Saudită, a fost ucis în timp ce încerca să fugă din capitală, potrivit Ministerului de Interne, controlat de rebeli Houthi.

Potrivit Reuters, ministerul a acuzat fostul lider de trădare şi incitare la violenţă şi a declarat că forţele rebele Houthi au "pus capăt crizei" şi că acum controlează "toate poziţiile" miliţiilor rivale.

Cel mai mare fiu al fostului preşedinte Ahmad Saleh, considerat succesor, a fost arestat.

În ultimele zile, în Sanaa s-au desfăşurat lupte grele, în timp ce coaliţia condusă de saudiţi a lansat atacuri asupra poziţiilor deţinute de rebeli Houthi şi a bombardat aeroportul din Sanaa.

Purtătorul de cuvânt al rebelilor Houthi, Mohammed Abdul Salam, a susţinut luni că au fost înregistrate victorii importante în luptele duse pentru controlul capitalei, Sanaa.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor