"Ar trebui să nu mai existe imunitate pentru nimeni" - Dragnea, după ce a votat pentru "salvarea" Rovanei Plumb
alte articole
După ce a votat pentru respingere solicitării DNA de începere a urmăririi penale în cazul Rovanei Plumb, preşedintele PSD Liviu Dragnea a explicat că, personal, a susţinut mereu eliminarea din Constituţie a imunităţii, inclusiv pentru preşedinte.
"Am spus şi o să spun mereu că cea mai bună variantă ca să se limpezească societatea sau o parte din societate şi instituţii şi să dispară foarte multă ipocrizie şi fariseism ar fi ca în Constituţie să nu mai existe imunitate pentru nimeni, nici pentru preşedinte, şi atunci nu ar mai fi subiect. De câte ori se vine în Parlament, în faţa parlamentarilor, să se supună la vot ceva, aceşti oameni care nu sunt roboţi votează: unii într-un fel, alţii în alt fel, nu pot fi legaţi cu mâna la spate parlamentarii. Şi în perioadele şi în dăţile când se transmitea de la partid într-un fel sau altul, nu toţi parlamentarii votau aşa. Atâta timp cât ai acest subiect, oamenii votează, nu numai în România", a declarat Dragnea, citat de Agerpres.
Liderul PSD a explicat că, în cazul Rovanei Plumb, votul său a reprezentat "o expresie a faptului că oportunitatea aparţine decidenţilor". Mai mult, susţine că ar fi votat la fel indiferent despre cine era vorba, chiar şi dacă era vizat un parlamentar din Opoziţie.
Majoritatea PSD-ALDE din Camera Deputaţilor se face din nou scut în faţa procurorilor DNA. Solicitarea de începere a urmăririi penale în cazul fostului ministru Rovana Plumb, acuzată de complicitate la abuz în serviciu în dosarul Belina, a fost respinsă cu 184 voturi "împotrivă" şi 99 "pentru".
Reamintim că, alături de colega sa de guvern Sevil Shhaideh, Rovana Plumb este acuzată că ar fi contribuit la trecerea ilegală a unei părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca de ele să beneficieze, în fapt, Tel Drum, firmă despre care presa a vuit că ar fi controlată de Liviu Dragnea.
În apărarea sa, Rovana Plumb a susţinut că acuzaţiile din dosarul Belina fac parte din aceeaşi strategie de compromitere a PSD care a fost aplicată şi la referendumul din 2012 pentru demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu şi la alegerile prezidenţiale din 2014.