Dragnea, după ce Iohannis i-a acceptat miniştrii: "Chiar nu am avut emoţii!"

Liviu Dragnea (Mihut Savu / Epoch Times Romania)
Loredana Diacu
17.10.2017

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat marţi că nu a avut emoţii în privinţa desemnării de către şeful statului a noilor miniştri în Guvern şi a reafirmat că nu va participa la ceremonia de învestitură a acestora.

"Nu, chiar nu am avut emoţii nici eu, nici colegii nominalizaţi. Era puţin probabil să nu-i nominalizeze, pentru că e dreptul PSD-ului să nominalizeze cei trei miniştri, am câştigat alegerile, sunt bine pregătiţi toţi trei în domeniile pe care le vor gestiona, au susţinere politică serioasă şi sunt gata de treabă. (...) Nu, nu merg (n.r. — la ceremonie)", a declarat Dragnea, citat de Agerpres, la Palatul Parlamentului.

Reamintim că preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretele privind numirea noilor miniştri, aceasta deşi lui Paul Stănescu, de acum ministru al Dezvoltării, i se reproşează că este învinuit într-un dosar de corupţie alături de Darius Vâlcov, iar lui Felix Stroe, propus de PSD pentru Transporturi, că a fost colaborator al fostei Securităţi ceauşiste.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor