Aproape 100.000 de români şi-au petrecut Revelionul în staţiunile din ţară

Aproape 100.000 de români şi-au petrecut Revelionul în unităţi turistice din ţară, iar cifra este mai mare cu 30% faţă de anul trecut.
Poiana Braşov (The Epoch Times)
Liviu Şerbănescu
03.01.2013

Aproape 100.000 de români şi-au petrecut Revelionul în unităţi turistice din ţară, iar cifra este mai mare cu 30% faţă de anul trecut. Turiştii au cheltuit în total aproximativ 81 de milioane de lei (18 milioane euro), cu 20% mai mult faţă de 2011, relevă datele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

Pentru petrecerea Sărbătorilor de iarnă din 2012 au călătorit în străinătate 7.880 turişti, mai mulţi cu aproximativ 27% faţă de anul 2011.

Potrivit studiilor FPTR realizate pe baza datelor furnizate de sistemul de rezervări www.RezEx.ro şi a unui sondaj aplicat unui număr semnificativ de operatori din turism, aceşti turişti au cheltuit aproximativ 3,1 milioane euro, mai mult cu 15% faţă de anul anterior.

"Românii s-au obişnuit cu criza economică şi în speranţa unui an mai bun, au demonstrat că ştiu să se distreze şi să profite de timpul liber şi mai ales de reduceri, iar de Revelion, mulţi au preferat să petreacă într-un club, restaurant, un hotel sau o pensiune din ţară sau din străinătate. Din analiza realizată de către FPTR s-a constatat că, faţă de anul 2011, numărul românilor care au ales să petreacă Revelionul în străinătate, cât şi al celor care au ales destinaţii turistice din România a crescut semnificativ", se precizează într-un comunicat al federaţiei.

Nu mai puţin de 20.000 de români au cumpărat pachete pentru Revelion în zonele montane, 25.000 au ales să petreacă sărbătorile în staţiunile balneare şi tot atâtea persoane au plătit pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile oraşe ale României, în timp ce pentru litoral au optat doar 500 de persoane, iar pentru Delta Dunării doar 100, conform datelor FPTR.

Cea mai mare creştere s-a înregistrat în zonele rurale, alese de 27.000 de persoane, în creştere cu aproximativ 50% faţă de 2011.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor