Antonescu: "Ponta să ia act de decizia ireversibilă a PNL"
alte articole
Preşedintele liberalilor Crin Antonescu a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că premierul Victor Ponta trebuie să ia decizia PNL drept una ireversibilă, iar în consecinţă să procedeze cu decenţă şi să nu mai încerce să ducă tratative şi negocieri cu oameni care încearcă să obţină câteva funcţii sau promisiuni. Liderul liberalilor s-a adresat public lui Victor Ponta căruia îi cere „să ia act de decizia ireversibilă a PNL, să procedeze cu decenţă în raport cu aceasta, să acţioneze în continuare în baza deciziilor pe care le are de luat”.
„Astăzi a fost o zi specială. Am avut pe de-o parte marea bucurie de a dovedi, fără nici un fel de tăgadă, că în România nu în toate partidele se face politică pentru ciolan. PNL a dovedit că e un partid care îşi doreşte să guverneze, nu pentru a deţine cu price preţ nişte funcţii, ci pentru a face anumite politici. E un partid capabil să renunţe la aceste poziţii pentru identitatea sa. Deciziile PNL nu au fost decizii emoţionale sau pripite, au fost decizii luate în deplină cunoştinţă de cauză, luate de oameni care au responsabilităţi la nivel parlamentar, lideri locali. A fost o decizie grea, dar luată în mod categoric, în mod copleşitor”, a declarat Crin Antonescu.
Antonescu crede că este o degradare pentru Ponta „să încerce tratative şi negocieri cu oameni care încearcă să obţină câteva funcţii sau promisiuni. E ineficient”.
Referitor la demersurile lui Călin Popescu Tăriceanu, liderul liberalilor a precizat că a luat act de demisia sa din PNL, criticând totodată decizia acestuia de a acţiona împotriva partidului. Amintim că fostul premier s-a dus să discute personal cu premierul Ponta despre o posibilă încercare de salvare a USL, deşi acesta a acţionat împotriva deciziilor luate de Delegaţia Permanentă a PNL cu o zi în urmă.
„E o zi în care PNL şi-a dovedit unitatea, forţa, pe de altă parte a fost un moment trist. Acela de a vedea un fost lider, premier, acţionând împotriva unei decizii a partidului său, într-o poziţie jenantă la uşa primului-ministru. Cel mai mare deserviciu pe care Tăriceanu l-a făcut partidului nostru azi a fost că a putut lăsa impresia opiniei publice că PNL poate fi un mic partid clientelar. PNL nu a fost niciodată un partid de acest fel. Tăriceanu a demisionat. Îi rog pe toţi membrii PNL care astăzi au avut o reacţie elegantă, categorică, sa îl ţinem minte pe Tăriceanu ca pe tânărul care apărea în balcon în 1990, ca pe premierul care s-a bătut cu un preşedinte abuziv. Sa îl ţinem minte aşa. Şi nu ca pe omul singur care urcă astăzi scările către uşa lui Victor Ponta. E într-o poziţie ridicolă. Tăriceanu m-a sunat şi mi-a spus că e în biroul domnului Victor Ponta. Discuţia cu Tăriceanu a fost stingheritoare”, a explicat Antonescu.
Totodată, Antonescu i-a cerut premierul să vină până marţi, 4 martie, în Parlament cu o nouă formulă guvernamentală, pentru că România are nevoie de un guvern stabil, nu cu interimari.
„Socotim că e demersul normal. Sper că marţi vom avea fie un nou guvern, fie vom căuta într-o altă formulă”, a adăugat Antonescu, criticând în termeni duri acuzaţiile care i le aduc diverşi comentatori politici şi jurnalişti cu privire la implicarea sa în treburile justiţiei.
„Se întâmplă ceva ce nu îmi imaginam că e posibil. Acuzaţia unor comentatori politici, a unor jurnalişti altfel adevăraţi, privitoare la implicarea mea în treburile justiţiei sau acuzaţia directă cum că DNA s-ar amesteca în PNL, aşa ceva este peste orice închipuire. A insinua înţelegeri între mine, Băsescu şi DNA e cea mai mare mizerie. Din respect pentru publicul acestor publicaţii, îi rog să înceteze. Poziţia mea legată de sistemul justiţiar e cunoscută. Băsescu consideră că e normal de câte ori deschide gura, să înjure anumiţi oameni. Consideră că e de datoria sa să insulte, să copleşească cu injurii. A veni şi a insulta mereu pe criterii partizane nu e un model de urmat”, a mai spus Antonescu.