Antonescu cere demisia lui Barbu pentru declaraţiile privind bugetul anti-HIV
alte articole
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, este de părere că ministrul Culturii, liberalul Daniel Barbu, ar trebui să demisioneze având în vedere declaraţiile inadmisibile făcute de acesta referitor la faptul că bugetul alocat prevenirii şi controlului HIV/SIDA este prea mare.
"E greu să-ţi imaginezi care e resortul unor asemenea declaraţii, gafe. E întru totul trist că intelectuali adevăraţi, oameni care au citit atâtea cărţi şi care au şi scris câteva cărţi cu adevărat bune, pot face asemenea declaraţii", a declarat Crin Antonescu, potrivit Realitatea.
"N-am apucat să discut cu Barbu acest lucru, dar punctul meu de vedere e că aşa ceva, indiferent de motivele care au generat-o, sunt de natură să genereze demisia unui ministru", a explicat liderul PNL, adăugând că va avea loc o sedinţă a biroului politic la începutul săptămânii viitoare.
Ministrul Culturii a declarat duminică, răspunzând unei întrebări, că "la dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeţi-mă, nu vreau să par cinic în faţa dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetăţeni ai noştri. Bugetul, programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii şi programul naţional de combatere şi tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Personal, nu înţeleg. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul Shakespeare de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate".
Declaraţia ministrului a stârnit reacţia Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) care s-a autosesizat în legătură cu subiectul. Potrivit preşedintelui acestei instituţii, CNCD va analiza, în cadrul unei şedinţe viitoare a Colegiului director, declaraţiile ministrului Barbu sub aspectul discriminării şi încălcării demnităţii persoanelor infectate cu HIV.
Totodată, Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) a transmis, într-un comunicat, că declaraţia lui Daniel Barbu este o jignire adusă pacienţilor cu acest virus şi a informat că îl va reclama pe acesta la CNCD. UNOPA a cerut ca ministrul să-şi ceară scuze pentru remarcile referitoare la tratamentul pacienţilor seropozitivi, precum şi o poziţie oficială a Guvernului faţă de cele declarate de acesta.
Ulterior ministrul Barbu a revenit asupra declaraţiilor sale şi a transmis că apreciază drept neinspirată şi inadecvată comparaţia între finanţarea programului anti-HIV/SIDA şi cea a festivalurilor culturale, instituţia precizând că problema HIV/SIDA este una de sănătate publică şi trebuie tratată cu responsabilitate.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, remis la 8 decembrie, Daniel Barbu a fost invitat "în calitate privată, de universitar şi autor", să susţină o conferinţă la Teatrul Naţional din Craiova.
"Conferinţa a avut ca temă «Statul cultural: istorie, memorie şi crize». După conferinţă, la sesiunea informală de întrebări şi răspunsuri, dorind să ilustreze transformările pe care politicile de finanţare a programelor şi evenimentelor culturale le traversează în majoritatea statelor europene, inclusiv în România, ministrul a recurs la o comparaţie între bugetul unui program de sănătate publică şi bugetul programelor Ministerului Culturii", reiese din comunicat.
"Deşi nu s-a referit nicio clipă la persoane, ci doar la programe şi nivele de finanţare, comparaţia a fost cu totul nefericită, după cum nepotrivite au fost şi consideraţiile ce au însoţit-o. Ministrul Culturii regretă profund acest fapt şi îşi cere scuze tuturor celor care s-au simţit ofensaţi ori lezaţi de aceste afirmaţii inadecvate", se mai afirmă în comunicat.