ANI: Mircea Diaconu nu poate candida la europarlamentare
alte articole
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a declarat miercuri, în cadrul unui comunicat de presă, că vicepreşedintele PNL, actorul Mircea Diaconu, nu poate candida la alegerile europarlamentare din acest an.
Biroul Electoral Central i-a transmis lui Mircea Diaconu că nu-i poate răspunde la întrebarea adresată privind o posibilă candidatură a sa la alegerile pentru Parlamentul European, în condiţiile în care Curtea Supremă a constatat, în 2012, că a fost incompatibil.
Pe de cealaltă parte, ANI a amintit că la 19 iunie 2012, Curtea Supremă a dat o decizie definitivă şi irevocabilă în sensul menţinerii ca legal şi temeinic a raportului de evaluare prin care ANI a constatat starea de incompatibilitate a fostului senator Mircea Diaconu. În acest context, Curtea Constituţională a susţinut că „votul negativ cu privire la starea de incompatibilitate constatată irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, Senatul a acţionat ultra vires, arogându-şi competenţe care aparţin puterii judecătoreşti” şi a constatat „existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească şi autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senatul României, de natură a împiedica puterea judecătorească să îşi îndeplinească atribuţiile constituţionale şi legale cu care a fost investită”.
Mircea Diaconu a primit sancţiunea decăderii din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, această interdicţie fiind valabilă până la data de 19 iunie 2015. Astfel, Diaconu nu poate candida la europarlamentare.
ANI a avertizat că va utiliza toate instrumentele legale şi instituţionale în ceea ce priveşte respectarea interdicţiei referitoare la candidatura lui Mircea Diaconu la alegerile pentru Parlamentul European.
Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a declarat, miercuri, că în situaţia invalidării candidaturii lui Diaconu pentru alegerile europarlamentare PNL se va conforma cu această decizie.
"Şi când s-a luat această decizie, şi înainte, noi am spus că propunerea domnului Mircea Diaconu este făcută fiind conştienţi că pot exista contestări. Există un termen legal în care domnul Diaconu, la fel cu ceilalţi candidaţi, noi putem să depunem această listă, poate fi contestată şi sperăm, cât mai repede, instanţele abilitate - mă refer la paşii de contestare care se fac în asemenea situaţii - să ne dea posibilitatea să vedem dacă o asemenea candidatură este legală sau ilegală. În momentul în care vom avea un verdict pe acest subiect, bineînţeles că PNL va respecta legea şi va retrage această candidatură", a declarat Scutaru.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a anunţat că lista candidaţilor liberali pentru europarlamentare va fi depusă la BEC la sfârşitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare.