Angela Merkel, Mario Monti şi maşina de făcut bani europeană
alte articole

De ce să riscaţi 'decesul' la urne, dacă vă puteţi mitui alegătorii cu bani ieftini?, îi întreabă pe politicienii europeni Josef Joffe, publisher-editor la Die Zeit, într-un articol apărut în paginile cotidianului Wall Street Journal.
Totul va fi bine în Euroland, nu-i aşa?, se întreabă Joffe. Randamentele obligaţiunilor nesigure sunt la valori scăzute, moneda euro creşte. Germania, zbirul eurozonei, în cele din urmă a cedat. Curtea Constituţională a dat binecuvântarea Mecanismului european de stabilitate (MES), care va sprijini membrii înglodaţi în datorii ai Clubului Med, din Portugalia până în Grecia. Cancelarul Angela Merkel a cedat presiunilor italianului Mario Monti şi ale preşedintele Franţei, François Hollande. Merkel s-a întors chiar şi împotriva propriului său om din Banca Centrală Europeană, Jens Weidmann - singurul oponent al 'plafonării randamentelor obligaţiunilor' (adică al achiziţiilor nelimitate de datorii).
'La revedere' deci BCE-ului în rol de Pretorian al probităţii monetare, combătând inflaţia. 'Bun venit' şi Euro-Fed-ului ca maşină de numerar. Nu contează statutul său, care nu permite imprimarea de bani, cu atât mai mult întrajutorarea financiară a statelor membre. Normele vechi au fost abandonate la sfârşitul lunii iulie, când şeful BCE, Mario Draghi, a declarat că va face 'tot ce este nevoie pentru a păstra euro', adăugând: 'Credeţi-mă, va fi de ajuns'.
Pieţele au delirat de bucurie. În interval de două săptămâni, randamentele obligaţiunilor spaniole pe doi ani au scăzut de de la 6,5% la 3,5% în luna iulie, iar ulterior la mai puţin de 3%. Randamentele obligaţiunilor italiene au scăzut la puţin peste 2%, iar cele spaniole la un pic peste 3%. Chiar şi mai bine, e totul împreună acum. În cele din urmă, Fed, BCE şi Banca Angliei se sincronizează şi sunt hotărâte să ţină Occidentul alimentat cu cash, indiferent de ce trebuie făcut. Prin urmare, s-a terminat criza monedei euro iar descoperirile fericite făcute accidental domină? Nu chiar.
Ar trebui, crede Joffe, să ne gândim pesimist la economia pe termen lung. BCE a deschis robinetul, dar cu ce preţ? Nu, nu avem încă o 'adevărată' inflaţie, pentru că există o mult prea mare capacitate de rezervă într-o economie UE stagnantă, care se îndreaptă spre o întoarcere a recesiunii 'în formă de W' în acest an. Însă inflaţia activelor, geamănul rău al expansiunii monetare, este deja aici. Uitaţi-vă la aur, la burse, la mărfuri şi la imobiliare. În spatele creşterii de preţuri se ascunde următoarea bulă financiară.
Contractul social al Europei a fost sprijinit cu bani ieftini. De aici, bula imobiliară din Spania, de aici datoria publică în creştere vertiginoasă a Franţei. Şomajul în rândul tinerilor în aceste ţări e anterior crizei din 2008 şi nu are nimic de-a face cu austeritatea. De ce să se rişte, dacă guvernele se pot împrumuta pentru a plăti pentru status quo-ul? Răspunsul este simplu, iar lideri precum Monti şi Merkel ar trebui să ştie: pentru că Europa ca întreg va continua să se scufunde, avertizează Joffe.