Anexarea Crimeei, un precedent periculos pentru Rusia

Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei constituie un precedent de care ar putea profita China pentru a redobândi controlul asupra Siberiei pe termen lung. Dacă Moscova a acţionat în baza doctrinei de protejare a minorităţii ruse, China este tot mai prezentă dincolo de graniţa cu Rusia, economic şi demografic şi îşi construieşte diaspora.

Scriam la momentul anexării Crimeei, că Moscova va deschide un precedent periculos la graniţa poroasă cu China. Cele două ţări par în prezent foarte apropiate, constituindu-se într-o contrapondere la adresa Occidentului. Regimul de la Beijing a scos din izolare conducerea rusă în criza ucraineană, dar echilibrul dintre cele două ţări în Siberia se modifică rapid pentru că populaţia rusească scade, iar cea chinezească creşte.

Autorităţile ruse au declarat recent că „pământul de lângă fluviul Amur, graniţa naturală dintre cele două ţări, este şi va fi întotdeauna rusesc”. Chiar Putin avertiza în 2000 într-un discurs ţinut în oraşul Blagoveschensk că „dacă nu facem eforturi serioase să ne dezvoltăm teritoriile din Estul Îndepărtat, populaţia de etnici ruşi va avea în câteva decenii limba maternă coreeana sau chineza”.

Prin urmare ruşii sunt îngrijoraţi că Beijingul ar putea să încerce să recupereze pământurile pierdute în urmă cu 150 de ani. Până la urmă o graniţă nu poate fi păstrată decât dacă ambele state sunt de acord. Frontiera actuală de 2.738 de mile este moştenirea Convenţiei de la Peking din 1860 şi a altor acorduri între o Rusie puternică şi în expansiune şi o Chină slăbită.

Dar în prezent raportul de forţe s-a inversat. Rusia este mult mai slabă decât China, economic şi militar. Iar la nivel demografic, raportul dintre cei 1,35 miliarde de chinezi şi cele 144 de milioane de ruşi este de aproape 10 la 1. Mai mult, la graniţă sunt 6 milioane de ruşi şi 90 de milioane de chinezi. Muncitorii chinezi vin în număr mare pentru a lucra în Siberia şi pentru a-şi găsi soţii, au relaţii comerciale şi de investiţii peste graniţă. Ei reprezintă şi cea mai mare grupă de migranţi anuali care trece frontiera Federaţiei Ruse şi al patrulea grup etnic din ţară. Demografii ruşi avertizează deja asupra faptului că la mijlocul secolului 21, chinezii vor deveni cel de-al doilea grup etnic din Rusia, ajungând la 7-10 milioane de suflete.

Beijingul care este mai apropiat decât Moscova încurajează colonizarea etnică chineză în Siberia. Planul pe termen lung pare să fie ca regiuni importante din Extremul Orient să fie populate aproape exclusiv de către chinezi iar aceste enclave să se separe de Federaţia Rusă pe criteriu etnic.

Siberia are o importanţă deosebită pentru China pentru că de acolo vin exporturi importante de materii prime, în special petrol, gaz şi cherestea.

China cucereşte Siberia încet-încet economic şi demografic. Beijingul ar putea lovi Moscova chiar cu propria să armă: să acorde paşapoarte localnicilor şi apoi să treacă la o acţiune militară de protejare a minorităţilor şi a cetăţenilor săi, scrie New York Times. Pare un scenariu SF, dar chinezii se uită cu mare atenţie la ce a făcut Kremlinul în Abhazia, Osetia de Sud şi Crimeea şi-şi fac propriile planuri. Iar Rusia nu ar putea face faţă unei agresiuni militare chineze, decât folosind armele nucleare.

Rusia riscă să devină o bază de resurse minerale şi în cele din urmă un simplu apendice politic al Chinei

Există desigur şi un alt scenariu în care cooperarea Rusia-China se extinde iar Uniunea Eurasiatică dorită de Putin şi Organizaţia de Cooperare de la Shanghai ar putea să se unească. Această variantă pare însă puţin plauzibilă pentru că Rusia va fi redusă la rolul de exportator de materii prime pentru China şi nu va fi în niciun caz liderul acestei construcţii.

Paradoxul este că pe termen lung Rusia nu poate ieşi din îmbrăţişarea sufocantă a Chinei decât printr-o alianţă cu Europa şi cu SUA, cu care este la cuţite acum. O spunea chiar Serghei Karaganov, ideologul folosirii minorităţilor din afara graniţelor ca armă utilă în proiectarea intereselor ruseşti în sfera de influenţă post-sovietică, care motiva necesitatea unei alianţe UE-Rusia prin faptul că „Rusia riscă să devină o bază de resurse minerale şi în cele din urmă un simplu apendice politic al Chinei. Doar lucrând împreună, Europa îşi poate evita declinul, iar Rusia poate contrabalansa creşterea influenţei Chinei”.

Totuşi având în vedere relaţiile tot mai tensionate dintre Rusia şi Occident, apropierea de China a părut opţiunea cea mai bună şi cea mai logică. Cooperarea economică dintre cele două ţări se aprofundează. Recent o subsidiară a gigantului petrolier de stat China Naţional Offshore Oil Corporation (CNOOC) a semnat un acord în valoare de 1,6 miliarde de dolari pentru a construi un terminal de LNG în Siberia.

Pe termen lung însă calculele lui Putin s-ar putea dovedi greşite. China este un actor care acţionează în tăcere şi care poate să aştepte mai ales că timpul curge în favoarea ei. Chinezii se instalează în număr tot mai mare în teritoriile puţin populate din Siberia, iar Rusia s-ar putea trezi în faţa unui fapt împlinit şi a unui deznodământ nedorit, dar justificat de precedentul anexării Crimeei.

Presiunea demografică şi economică a Chinei va creşte tot mai mult. Expansiunea este una etnică, datorată fluxului mare de imigranţi chinezi şi a ratei lor mari de natalitate. Beijingul menţine o relaţie apropiată cu această diasporă în formare, pe care o va folosi ca instrument la un moment dat, aşa cum a făcut şi Moscova cu minoritatea rusă din Ucraina.

Dacă Rusia nu va mai putea fi un imperiu fără Ucraina, o pierdere a Siberiei şi o reducere a teritoriului ei la partea europeană, ar anula de tot doctrina de putere eurasiatică promovată de Dughin.