Andrei Pleşu despre Ne-trebnici, Ne-vrednici, Ne-toţi

"Peisajul netrebniciei, nevredniciei şi tonţeniei autohtone e infinit. Sînt pline partidele şi parlamentul de prostănaci care „se află în treabă”, de întreţinuţi fără nicio învrednicire, de nătărăi volubili, de „demnitari” fără demnitate.

Ajunşi la vîrf fără merit, fără competenţe, fără strădanie proprie, ei ne dau zilnic spectacolul tragi-comic al unei ţări la îndemîna oricui. Iar cînd cineva le cere socoteală, se dau victime ale unor comploturi politice, sau ale unor conspiraţii internaţionale care vor să ne căsăpească (ca şi cum am fi, pentru toată străinătatea, un fel de Eldorado, minune a planetei, numai bună de prăduit).

În ce ţară din lume cuvîntul „tehnocrat” e folosit ca înjurătură? În ce ţară din lume un jurnalist care se demască singur, patetic, drept ”ofiţer acoperit”, revine în scenă, după cîteva luni, ca foarte onorabil candidat la primăria Bucureştilor? În ce ţară din lume foştii preşedinţi continuă, după terminarea mandatului, să se agite, viril sau solemn, pe scena publică, ca şi cum fără ei nu se poate (cînd, de fapt, ei nu pot fără un rol pe scena publică)? În ce ţară din lume (vorbesc, evident, de ţările ”civilizate”, cu care ne aflăm în concurenţă...) parlamentarii îşi dau cu mir pe frunte ca să scape de un vot primejdios al colegilor? În fine, e obositor să inventariezi toate stuporile pe care comunitatea noastră le stîrneşte clipă de clipă. Şi, oricum, nu poţi speră să obţii vreun efect rectificator.

Ba din contră, eşti înfierat ca duşman al patriei, vîndut, vînzător, agent de influenţă, minoritar, burtos şi, mai nou „sorosist”. Pe forum-uri, domni şi doamne care scriu „m-am” într-un cuvînt şi „spuneţi” în două („spune-ţi”) şi care sînt gata să-şi jertfească restul zilelor pe altarul luptei antibăsiste te iau la mişto şi la trei păzeşte ca pe prostul satului, ori de cite ori le vine la îndemînă. Una peste alta, simt tot mai des că măruntele mele comentarii sînt, cum ar fi spus Constantin Noica, o „non-treabă”, adică o activitate care pare „trebuincioasă”, dar e perfect nefolositoare. Faptul că nu mă opresc e felul meu de a fi netot, de a nu mă învrednici să-mi văd de treaba mea, atîta cîta mai e.", scrie Andrei Pleşu, pe blogurile Adevărul.

Articolul integral poate fi citit aici.