Andreea Paul: Guvernul Ponta le pregăteşte fermierilor o altă nenorocire
alte articole
Prim-vicepreşedintele PDL, Andreea Paul, a avertizat luni, pe blogul personal, că Guvernul Ponta le pregăteşte o nouă lovitură fermierilor cerând, în noul Cod Fiscal, dublarea impozitului pentru un hectar de teren arabil la 130 lei situat în extravilan.
„Anul acesta Guvernul Ponta pregăteşte fermierilor o altă nenorocire. În septembrie 2014 se va discuta viitorul Cod Fiscal prin care Ponta cere dublarea impozitului pentru un hectar de teren arabil la 130 lei situat în extravilan, în condiţiile în care în prezent acesta este în medie de 50-60 lei. Parcă n-ar fi fost de ajuns măsurile aplicate anul trecut în care Guvernul Ponta obligă fermierii să plătească 21,5% din norma de venit la surplusul de hectare declarat”, a declarat Andreea Paul.
Liderul PDL a dat şi un exemplu concret: La 4 ha de legume în câmp, cu o normă de venit de 1750 lei/ha, fermierii sătmăreni plătesc astăzi: 4 ha – 0,5 ha (suprafaţa până la care venitul este neimpozabil) = 3,5 ha. Cele 3,5 ha sunt înmulţite cu norma de venit, la care se aplică impozitul de 16% şi CASS-ul de 5,5%, adică 980 lei 337 lei = 1317 lei.
„Cum vremea capricioasă din acest an a distrus o mare parte din cultură, venitul fermierilor va scădea semnificativ, iar aceştia vor rămâne doar cu câţiva lei în buzunare sau poate vor fi chiar pe minus, în funcţie de cultura care le-a mai rămas şi care poate fi recoltată.