Pe ce a cheltuit SGG-ul Guvernului Ciolacu 20 de milioane de lei pe ultima sută de metri? [Libertatea]

Înainte ca Guvernul Ciolacu să dea bir cu fugiţii, Secretariatul General al Guvernului a mai tocat nişte bani, aruncând cu contracte către firmele de casă, scrie Libertatea.
Din 23 decembrie 2024, data la care a fost instalat Guvernul Ciolacu 2, SGG-ul coordonat de vicepremierul Marian Neacşu, fost secretar general al Guvernului între 2021-2023, specialist în furaje şi condamnat în 2016 la şase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, a atribuit două contracte şi a făcut plăţi în alte două mai vechi.
Pentru bilete de avion, formare şi dezvoltare profesională, servicii de imprimare sau achiziţii de software, SGG a cheltuit peste 20 de milioane de lei în doar câteva luni.
În septembrie 2024, a fost atribuit un acord-cadru, în valoare de 2.754.000 de lei, pentru „Achiziţia de servicii de transport aerian ocazional de pasageri, pe curse externe (internaţionale) şi servicii conexe pe o perioadă de 36 de luni, necesare deplasării în alte ţări a personalului din cadrul Secretariatului General al Guvernului în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ce le revin.
Articolul integral poate fi citit aici.