Africa de Sud în pragul „anarhiei”. Preşedintele ţării cere confiscarea pământurilor fermierilor albi

Noul preşedinte sud-african Cyril Ramaphosa (Getty Images)
Andrei Popescu
04.08.2018

Fermierii din Africa de Sud au criticat puternic decizia guvernului ţării de a accepta schimbări constituţionale care prevăd confiscarea terenurilor pe care le deţin.

Preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa a anunţat recent planuri care să permită ca pământurile deţinute de fermieri albi să fie confiscate fără compensaţie, şi apoi să fie distribuite oamenilor de culoare. Ramaphosa consideră că mişcarea aceasta va fi bună pentru economia ţării.

Preşedintele a făcut anunţul marţi seara într-un discurs televizat adresat naţiunii, potrivit Express.co.uk.

Fermierii au susţinut că planul guvernului va fi „catastrofic şi ar putea duce la anarhie şi lipsuri alimentare precum în Venezuela şi Zimbabwe”.

Economia statului Zimbabwe s-a prăbuşit după punerea în aplicare a propriei reforme agrare.

La peste 20 de ani de la sfârşitul Apartheidului în Africa de Sud, fermierii albi încă deţin majoritatea pământului agricol din această ţară.

O organizaţie care reprezintă sud-africanii, AfriForum, a afirmat că exproprierea de terenuri fără nicio compensaţie va avea „rezultate catastrofice precum în Venezuela şi Zimbabwe”.

Directorul general al organizaţiei, Kallie Kriel, a precizat: „Istoria ne învaţă că investitorii internaţionali, indiferent de ceea ce spune AfriForum sau altcineva, nu doresc să investească într-o ţară unde drepturile privind proprietatea nu sunt protejate”.

Ian Cameron de la AfriForum a declarat: „Ne îndreptăm cu adevărat spre o anarhie dacă nu are loc o schimbare drastică. Există locuri unde poliţia pur şi simplu refuză să acţioneze. Ei nu cunosc legea suficient sau refuză să o aplice cu un raţionament logic când vine vorba de protejarea drepturilor de proprietate ale oamenilor”.

În anii 1990, sud-africanii de culoare au primit alocaţii şi subvenţii pentru a cumpăra parcele de teren, lucru care a rezultat într-o utilizare ineficientă a pământului.

Istoria Africii de Sud privind cucerirea colonială a împins majoritatea oamenilor de culoare în zone urbane aglomerate sau în rezervaţii rurale.

Pe baza Legii Terenurilor Indigene din 1913 a devenit ilegal ca africanii să cumpere terenuri în afara acelor rezervaţii.

De la sfârşitul erei Apartheidului, aproximativ 10% din pământul deţinut de sud-africanii albi a ajuns în posesia cetăţenilor de culoare. Acest procent reprezintă doar o treime din ţinta guvernului.

Unii investitori consideră că Ramaphosa ar putea pur şi simplu să încerce să câştige puncte politice prin reforma agricolă, înaintea alegerilor din 2019.

Bennie Van Zyl, manager general al Uniunii Agricole din Africa de Sud (TAU SA), a afirmat: „Din punctul nostru de vedere, e păcat că au făcut această alegere, din cauză că nimeni nu va investi în această economie şi, de fapt, avem nevoie de creştere economică pentru a adresa realităţile din Africa de Sud. Aşadar, suntem foarte îngrijoraţi de această abordare.

„O mulţime de ţări străine care ne-au contactat deja au afirmat că, dacă acesta va fi cazul, ei nu vor mai dori să investească” în Africa de Sud, a adăugat Zyl. „Şi, în cazul în care Congresul Naţional African va accepta acest lucru, atunci va fi devastator pentru această ţară”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor