Abisul egiptean

Chiar dacă, într-adevăr, islamistul Mohamed Mursi a câştigat alegerile prezidenţiale din Egipt, ceea ce nu se va afla oficial decât joi 21 iunie, situaţia este critică: există un preşedinte ales fără putere reală, un Consiliu Suprem Militar care şi-a reordonat şi întărit prerogativele autoritare, un parlament ales lipsit de putere reală, care a fost dizolvat de Curtea Supremă şi un popor, care începe să-şi arate oboseala prin participarea la vot neobişnuit de scăzută, notează marţi ziarul Las Provincias.

O societate lipsită de maturitate politico-instituţională poate fi sigură că dezastrul este servit, dar nu este imposibil ca în pofida a toate acestea procesul să fie canalizat spre o soluţionare paşnică. Lucru care va dura însă cel puţin jumătate de an. Calculul se bazează pe lectura - obligatorie pentru a înţelege ceea ce se întâmplă - a aşa-numitei 'Declaraţii Constituţionale' din 30 martie 2012, publicată de militari după răsturnarea preşedintelui Mubarak şi care ţine loc de Constituţie provizorie. Mai multe adăugiri sau amendamente la opt articole dau o idee despre ce se pot aştepta egiptenii în viitorul apropiat.

Militarii spun că 'asumă puterea până când un nou parlament va fi ales' (ignorându-i pe Fraţii Musulmani care consideră inacceptabilă invalidarea camerei) dar nu se prevede o dată anume, pentru că militarii preferă să fie aprobată mai întâi noua Constituţie, pentru care lipesc însă protagoniştii piesei. Şi adaugă: 'Dacă adunarea constituantă - corpul celor o sută de membri aleşi pentru a redacta noua Cartă - întâmpină obstacole care o împiedică să-şi termine munca, Consiliul Militar Suprem va forma într-o săptămâna una nouă, pentru ca în trei luni să fie scrisă şi apoi aprobată prin referendum naţional, 15 zile mai târziu' (...) iar alegerile legislative vor avea loc 'la o lună după acest referendum'.

Această precizare ignoră, totuşi esenţialul, şi anume că 'Adunarea Constituantă' de o sută de membri există de săptămâna trecută, chiar dacă la presiunea militarilor din cauza discrepanţelor profunde între partide. Se ştie că Fraţii Musulmani au făcut principalul sacrificiu pentru că, deşi partidele islamiste au câştigat detaşat legislativele, ele au acceptat paritatea cu ceilalţi pentru a-i linişti pe liberali, laici şi creştini. Dar se face în mod clar această omisiune, probabil deliberată. Iar o adunarea constituantă nu foloseşte la nimic, dacă 39 din cei 100 de membri sunt deputaţi, demişi după surprinzătoarea decizie de dizolvare luată de Curtea Supremă. Pe de altă parte, Consiliului Militar îi convine să aibă la dispoziţie un corp epurat de orice presiune islamistă pentru a putea activa ulterior, procesul aflat azi în impas.

Militarii îşi atribuie capacitatea de a crea pe degete o astfel de comisie constituţională, ceea ce ar fi din punct de vedere tehnic 'o lovitură de stat la rece', calificativ dat de mulţi observatori prudenţi şi înţelegători faţă de complexitatea situaţiei. Dar şi forţele armate şi liderul lor de neatins, mareşalul Tantaui, care va rămâne în frunte până la 'redactarea noii Constituţii', vor intra într-o perioadă mai complexă şi mai dificilă, pe care nu o vor mai putea gestiona doar prin decrete.

Dacă aşa cum reiese din câteva din deciziile lor ei se vor distanţa de Frăţie, sau dacă militanţii islamişti se vor ridica împotriva lor, conflictul ar putea fi de proporţii. Alianţa de facto dintre Fraţii Musulmani şi forţele armate, atât de criticată de liberali şi de tinerii laici, este axa care a menţinut echilibrul minim şi puterea pentru a putea continua procesul de tranziţie. Dacă i se va pune capăt, nu este sigur că militarii vor câştiga şi că planul lor, chiar şi aprobat de o majoritate, nu va fi decât o spoială constituţională şi o garanţie a instabilităţii.