Alegerile din Egipt s-au încheiat, iar armata îşi păstrează autoritatea
alte articole
S-a încheiat votul în ultima zi a alegerilor prezidenţiale din Egipt, iar conducerea militară a emis o "declaraţie constituţională" interimară despre care se crede că acordă în mod formal autoritatea legislativă generalilor, în urma dizolvării parlamentului condus de islamişti, potrivit unui raport VOA.
Televiziunea egipteană de stat a raportat duminică seara că, în Cairo, Consiliul Suprem al Forţelor Armate va explica declaraţia, la o conferinţă de presă următoare.
Potrivit unor surse militare, până când va fi ales un nou parlament, manevra va acorda Consiliului Suprem al Forţelor Armate o competenţă legislativă exclusivă, în plus faţă de controlul asupra bugetului naţiunii. De asemenea, decretul va acorda armatei autoritatea de a compune adunarea constituantă care va elabora noua constituţie a Egiptului.
Opoziţia nu a oferit niciun comentariu imediat asupra anunţului de duminică.
Numărătoarea voturilor fiind în curs de desfăşurare, consilierii ambilor candidaţi din turul doi - Ahmed Shafiq, reprezentantul erei Mubarak, şi un islamist, Mohammed Morsi - au pretins că la conducere se află candidatul lor.
Prezenţa la vot a fost redusă în comparaţie cu procentul de 46 la sută raportat în prima etapă a lunii trecute - un semn că moralul este la pământ de când armata ţine cu dinţii de putere.
Lipsa de participare ar putea reflecta, de asemenea, lipsa de popularitate a candidaţilor din turul doi. Shafiq este un fost general al forţelor aeriene şi un confident al fostului preşedinte Hosni Mubarak, care a fost alungat în revolta de anul trecut. Shafiq a promis să restabilească ordinea şi să se opună intensificării islamismului. Morsi reprezintă Frăţia Musulmană aflată odată în afară legii, un partid religios angajat în inversarea tradiţiilor social-liberale.