A Treia Plenară a Partidului Comunist - alte speranţe deşarte pentru reforme reale în China

Un ofiţer de poliţie stă de pază în faţa Marii Sălii a Poporului în Beijing, China.
Un ofiţer de poliţie stă de pază în faţa Marii Sălii a Poporului în Beijing, China. (Feng Li / Getty Images)

Cuvântul cheie pentru cea de-a Treia Plenară a celui de-al 18-lea Comitet Central al Partidului Comunist Chinez (PCC) pare să fi fost “reforma”.

Plenara – o adunare de aproximativ 400 de membri de vârf ai Partidului – a fost mutată din centrul simbolic al puterii din Beijing, Marea Sală a Poporului, la Hotelul Jingxi de la periferia oraşului, întocmai pentru a da de înţeles că este vorba de o reformă.

Locul nu este ales întâmplător. În Hotelul Jingxi, Deng Xiaoping a condus Plenara din 1978, unde a lansat o serie de politici de reformă şi deschidere, care au transformat economia chineză.

Înfruntând în acest moment o economie stagnantă şi o prăbuşire a popularităţii Partidului, conducerea actuală a PCC a dorit să împrumute prestigiul evenimentului din 1978 părând să promită poporului chinez că se vor produce schimbări reale în China.

Conducerea are însă nevoie să vândă populaţiei chineze speranţa unei astfel de schimbări datorită profunzimii crizei în care se scaldă Partidul. Istoria PCC a fost una de repetate crize, promisiuni false şi speranţe vane, care nu s-au realizat absolut niciodată.

În 2004, Epoch Times a publicat o serie de editoriale care explică motivul pentru care nici promisiunea de astăzi pentru reforme nu va fi niciodată îndeplinită.

Iată ce spune lucrarea “Nouă Comentarii despre Partidul Comunist” despre posibilitatea ca PCC să realizeze reforme reale:

De-a lungul istoriei, oricând a înfruntat crize, PCC a dat mici de semne de îmbunătăţire, amăgind oamenii să dezvolte iluzii în legătură cu PCC. Fără nicio excepţie, iluziile au fost spulberate de fiecare dată.

Astăzi, PCC urmăreşte beneficii pe termen scurt şi a produs un spectacol al prosperităţii economice, care a amăgit din nou populaţia, făcând-o din nou să să creadă în fanteziile colportate de Partid.

Totuşi, conflictele fundamentale dintre interesele PCC şi cele ale naţiunii, ale oamenilor, fac ca această falsă prosperitate să nu dureze. “Reforma” pe care o tot promite PCC are un singur scop: menţinerea puterii şi conducerii. Este o reformă jalnică, o schimbare la suprafaţă dar nu şi în esenţă.

Dedesubtul aparenţei de dezvoltare disproporţionată se află o mare criză socială. De îndată ce va izbucni criza, naţiunea şi populaţia vor suferi din nou.

Noua generaţie de lideri PCC nu a făcut parte din revoluţia comunistă, nu a dus-o greu. Prin urmare au foarte puţin prestigiu şi credibilitate în ceea ce priveşte conducerea naţiunii.

În mijlocul crizei legitimităţii sale, pentru a-şi proteja interesele, Partidul a împletit cu viclenie interesele sale cu cele ale unui nucleu de membri superiori ai Partidului - aşa numita nomenclatură, care acum are la dispoziţie atât puteri discreţionare cât şi capital cvasi-nelimitat.

Natura PCC este una profund egoistă. Nu manifestă nicio cumpătare. A spera că un astfel de Partid s-ar putea dedica dezvoltării paşnice a ţării este o iluzie.

Comunismul a fost înfrânt la nivel global şi este sortit să devină tot mai muribund. Totuşi, cu cât ceva devine mai corupt, cu atât devine şi mai distructiv în timpul luptei sale pierdute. A discuta îmbunătăţiri democratice în cadrul PCC este ca şi cum ai cere unui tigru să îşi schimbe pielea.

Lucrarea “Nouă Comentarii despre Partidul Comunist” a vorbit direct poporului chinez, arătând pentru prima dată, în detaliu şi necenzurat natura şi istoria PCC. Lucrarea a declanşat o mişcare de retragere din PCC şi organizaţiile sale afiliate. În prezent, numărul chinezilor retraşi este de aproape 150 de milioane.