A fost 2011 un an de ştiri majore pe măsura lui 1989?
2011 a fost un an tumultuos, cu revolte izbucnite în întreaga lume arabă, cu un cutremur în Japonia, proteste în Marea Britanie şi moartea starului de nivel mondial Amy Winehouse. Prin urmare, ce se poate spune despre acest an, se întreabă BBC, citându-l pe Tim Footman, autorul cărţii ''The Noughties 2000-2009: A Decade that Changed the World''.
În contextul în care 2011 se apropie de sfârşit, ai sentimentul că este un an mai însemnat decât unul obişnuit. S-au prăbuşit regimuri, au fost răsturnaţi despoţi şi demagogi, au fost incendiate oraşe, iar capitalismul însuşi a început să arate puţin haotic.
Chiar şi viteza luminii s-a schimbat, după cât se pare. S-ar putea dovedi acesta un an major, istoric, pe măsura anilor 1989 (tancuri în Piata Tiananmen, dans pe Zidul Berlinului), 1968 (tancuri la Praga, revolte la Paris, moartea lui Martin Luther King) sau 1956 (Ungaria, Suez, Elvis gazda show-ului lui Ed Sullivan)?
Probabil că este corect să spui că povestea de top ar trebui să fie primăvara arabă, deşi, ca eveniment istoric, este încă în curs de desfăşurare. Totodată, există încă dispute privind faptul dacă cel mai bine ar fi să fie privită ca un singur eveniment sau ca o serie de revolte separate; este corect să te întrebi dacă evenimentele s-ar mai fi desfăşurat în acelaşi mod în cazul în care un vânzător tunisian de fructe şi legume de la o tarabă de stradă nu ar fi reacţionat la hărţuirea oficială?
Există întotdeauna problema legată de perspectivă. Dacă nu eşti direct afectat de evenimente ce au loc în Africa de Nord sau Orientul Mijlociu, atunci poate că titlurile cu litere mari din 2011 din propria presă ar fi naşterea copilului cu numărul şapte miliarde sau Sudanul de Sud, cutremurele din Turcia sau Noua Zeelandă, alegerile din Irlanda sau RD Congo sau moartea fotbalistului Socrates sau a cântăreţei Amy Winehouse.
Două lucruri sunt însă clare. Unul este că există foarte puţine poveşti majore care rămân pur locale. Efectele indirecte ale tsunami-ului din Japonia au obligat guverne din întreaga lume să îşi revizuiască politicile nucleare. Dificultăţile economice dintr-un număr restrâns de ţări au afectat întreaga zonă euro şi au mers dincolo de aceasta. Protestatarii ''indignaţi'' din Spania au stabilit agenda - oricât de fluidă şi nefocalizată ar fi ea - a mişcărilor ''Occupy'' din New York, Londra şi alte părţi.
Inundaţiile din Tailanda au afectat zeci de fabrici de componente electronice, ceea ce a însemnat că viitoarele laptopuri, sau telefoane, sau console de jocuri puteau costa mai mult, oriunde în lume le cumpărai. În acest proces suntem cu toţii implicaţi, ţine să sublinieze BBC.
O altă schimbare constă în aceea că modul în care primim şi consumăm ştiri despre aceste evenimente a devenit la fel de important ca evenimentele în sine. Primul indiciu despre raidul care a dus la uciderea lui Osama Bin Laden nu a venit de la conferinţa de presă solemnă a preşedintelui Obama, ci de la unul dintre vecinii involuntari ai liderului Al-Qaeda din Abbottabad, care a meditat cu voce tare pe Twitter despre elicopterul SUA care i-a tulburat brusc seara.
În contextul în care oraşe englezeşti mocneau după nopţi de consumism de gherilă, politicienii şi analiştii au dezbătut logistica suspendării site-urilor media de socializare cu ajutorul cărora purtători de jachete cu glugă dedaţi jafurilor au pus la cale după cât se pare revoltele. Şi oare cât de mulţi oameni au aflat mai întâi vestea morţii lui Steve Jobs prin unul dintre dispozitivele sale?
Nu doar viteza cu care au călătorit ştirile sau mijlocul care le difuza au făcut ca 2011 să se evidenţieze printre anii majori anteriori. Veştile în sine, întreaga chestiune complicată legată de ceea ce ar trebui să ni se permită sau nu să ştim, au acaparat titlurile săptămâni întregi. Julian Assange a trecut de la eroul de cruciade la ciudatul arogant şi periculos, în funcţie de cine spunea povestea, dar întrebările ridicate de Wikileaks, de măsura în care guvernele ar trebui să aibă dreptul de a păstra secrete de oamenii care i-au ales, rămân de actualitate.
Aşa-numita ''super-injunctions saga'' din Marea Britanie a provocat rânjete şi chicoteli - multe dintre ele făcându-se ecoul site-urilor media de socializare, care tind să fie mai puţin nervoase privind legile calomniei - dar ridică întrebări importante cu privire la faptul dacă figuri publice ar trebui să aibă dreptul la viaţa privată. A survenit apoi scandalul interceptărilor telefonice de la ''News of the World'' al lui Rupert Murdoch, care deşi continuau de ani de zile, au ajuns brusc sub ochii publicului, distrugând cariere şi târând şi alte ziare în dispută.
Au existat, ca în oricare alt an, o serie de dezastre naturale, dar în ceea ce priveşte numărul morţilor nicio catastrofă nu s-a comparat cu cutremurul din provincia iraniană Bam, din 2003, cu tsunami-ul din 2004 sau cutremurul din Sichuan din 2008. Există adevărul incomod că oamenii din Occident au o reacţie mai intensă la evenimente care lovesc locuri mai avansate şi dezvoltate, cum ar fi Japonia şi Noua Zeelandă, comparativ cu reacţia atunci când se întâmplă în altă parte.
Prin urmare, a fost 2011 un an de ştiri majore la fel ca 1956, 1968 sau 1989? Sau este vorba doar de faptul că fiecare ştire care ajunge la vedere este acum imediat confiscată nu numai de media ci şi de bloggeri, Twitteri şi Googleri care o analizează din fiecare punct de vedere cunoscut, politic, religios şi filosofic, lansând câteva teorii bune ale conspiraţiei, astfel încât totul să pară mai mare şi mai complex - şi de obicei mult mai rău - decât ar fi fost altfel?
Chiar şi cei care nu se văd nici ca parte a mass-media principale nici ca parte a celor neoficiale au profitat de şansa de a arunca o privire ''după cortină'', pentru a vedea modul în care politicienii, jurnaliştii, bancherii şi grupurile de lobby au ajustat realitatea la propriile scopuri.
În cele din urmă, acest lucru se poate dovedi povestea cea mai mare, cea mai semnificativă din punct de vedere istoric a anului, mai degrabă decât orice revoluţie, sau revoltă, sau cutremur, sau scandal media.
