A decedat scriitorul Frank McCourt, autor al "Angela's Ashes"

Scriitorul americano-irlandez Frank McCourt, autor al cărţii "Angela"s Ashes", despre copilăria sa marcată de sărăcie în Irlanda anilor 1930, care i-a adus premiul Pulitzer, a decedat la New York la vârsta de 78 de ani, a anunţat ziarul New York Times.
Potrivit publicaţiei, scriitorul a decedat de un melanom metastatic.
Fost profesor, McCourt a devenit un fenomen literar în SUA cu prima sa operă, "Angela"s Ashes", scrisă la vârsta de 66 de ani.
În această carte, el povesteşte, cu amuzament şi vervă, copilăria sa marcată de malnutriţie şi şobolani, în oraşul irlandez Limerick, cu un tată alcoolic care sfârşeşte prin a-şi abandona familia şi o mamă nevoită să cerşească pentru a-şi hrăni copiii.
Această carte, distinsă cu premiul Pulitzer în 1997, a fost vândută în 5 milioane de exemplare în SUA şi tradusă în 24 de limbi. Alan Paker a realizat un film doi ani mai târziu pe baza operei.
McCourt, care a fost profesor timp de peste 20 de ani, s-a născut în 1930 la Brooklyn, un cartier din New York, într-o familie numeroasă irlandeză catolică. Rămaşi fără servicii în timpul Marii Recesiuni, părinţii săi s-au întors în Irlanda în 1934, unde situaţia lor s-a înrăutăţit.
El a revenit la 19 ani la New York, unde a avut diverse meserii, înainte de a deveni profesor în 1959.
Cea de-a doua sa operă, "Tis", apărută în 1999, reia povestea parcursului său din locul în care o lăsase prima. În 2005, el a publicat "Teacher Man", despre experienţa sa ca profesor în sistemul şcolar new-yorkez.