40 de cadavre au fost descoperite pe o barcă cu imigranţi lângă coasta Libiei

Cadavrele a aproximativ 40 de oameni au fost descoperite în cala unei ambarcaţiuni cu imigranţi în Mediterană, lângă coasta libiană, a declarat Paza de Coastă suedeză.
Ambarcaţiune cu imigranţi în Mediterană. (Captură Foto)
Andrei Popescu
27.08.2015

Aproximativ 40 de cadavre au fost descoperite în cala unei ambarcaţiuni cu imigranţi în Marea Mediterană, lângă coasta libiană, a declarat Paza de Coastă suedeză.

Mattias Lindholm, purtător de cuvânt al Pazei de Coastă suedeze, a declarat miercuri pentru AFP că trupurile au fost descoperite după ce nava suedeză Poseidon a fost trimisă în zonă pentru a ajuta vasul de lemn a solicitat ajutor.

Lindholm a declarat că Poseidon a salvat de asemenea 439 de oameni în timpul operaţiunii sale din Mediterană.

Nava suedeză a fost trimisă în zona respectivă ca parte a misiunii de salvare maritimă Triton, lansată de Uniunea Europeană.

În plus, Paza de Coastă italiană a declarat că cel puţin 10 ambarcaţiuni cu imigranţi au transmis apeluri de urgenţă şi că cel puţin 2.000 de imigranţi, sau mai mulţi, se află în pericol.

La rândul său, Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a anunţat marţi că cel puţin 300.000 de oameni au fost salvaţi pe cuprinsul Mediteranei în acest an.

Joel Millman de la Internaţional Organization for Migration (IOM), o organizaţie interguvernamentală, a declarat recent că cel puţin 2.373 de imigranţi au murit trecând Mediterana în acest an, cu aproximativ 300 mai mulţi faţă de cifra înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Majoritatea refugiaţilor care îşi riscă vieţile pentru a ajunge în Europa fug din calea conflictelor din Africa şi Orientul Mijlociu.

În luna iunie, UE a lansat prima fază a unei operaţiuni militare în Mediterană pentru a opri traficul de persoane – operaţiune numită EU NAVFOR Med –, fiind implicate cinci nave de luptă, două submarine, trei avioane de patrulare maritimă, drone şi elicoptere.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor