Peste 1200 de imigranţi salvaţi în Marea Mediterană
alte articole
Marina şi paza de coastă din Italia au declarat sâmbătă că au fost salvaţi aproximativ 1.200 de imigranţi în cadrul unei vaste operaţiuni de salvare în largul ţărmurilor libiene, relatează Agerpres, citând AFP.
Operaţiunea a fost iniţiată după ce au fost recepţionate mesaje SOS de la 18 ambarcaţiuni. La operaţiune iau parte cel puţin şapte nave, şase italiene şi una norvegiană.
Două nave militare italiene, Cigala Fulgosi şi Vega, au salvat 507 şi, respectiv, 432 de imigranţi prezenţi la bordul a doua ambarcaţiuni aflate pe punctul de a se scufunda. La rândul său, paza de coastă a salvat 300 de persoane aflate în trei bărci pneumatice iar operaţiunea continuă, pentru a veni în ajutorul altor imigranţi din cele 18 ambarcaţiuni, estimaţi a fi între 2.000 şi 3.000.
Reamintim că Europa se confruntă cu un val uriaş de emigranţi, în marea lor majoritate sirieni. Criza imigranţilor a escaladat în aceste zile, Macedonia, ţară în care intră zilnic între 1.500 şi 2.000 de persoane, închizându-şi graniţa şi oprind cu lacrimogene şi grenade de tip flash-bang miile de imigranţi care încercau cu disperare să pătrundă pe teritoriul ţării lor dinspre Grecia.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.