28 iunie-comemorarea anexării Basarabiei de către URSS. PL:Reocuparea rusească continuă prin politicienii care conduc R. Moldova
alte articole
Cu ocazia împlinirii a 79 de ani, de la anexarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord la URSS şi pentru a comemora sutele de mii de români moldoveni, care au avut de suferit în urma acestei ocupaţii, conducerea şi membrii Partidului Liberal au depus flori la Piatra Comemorativă din Piaţa Marii Adunări Naţionale şi au organizat un flashmob la Ambasada Rusiei de la Chişinău.
„Pericolul nu a trecut, iar ocupaţia riscă să se repete, prin cei care servesc interesele Moscovei. Reocuparea rusească continuă şi în prezent, prin mijloace politice şi manipulare propagate de politicienii care conduc acest stat. Astăzi, le reamintim atât lor, cât şi cetăţenilor că locul nostru este în România Mare”, se arată într-o declaraţie a formaţiunii în care se mai subliniază că „armata unionistă şi pro-europeană trebuie să fie mai numeroasă şi mai puternică!”
Ziua de 28 iunie 1940 a fost declarată "Ziua ocupaţiei sovietice" şi zi de doliu naţional în Republica Moldova, printr-un decret semnat de preşedintele interimar Mihai Ghimpu, în 2010. În document se cerea, totodată, Rusiei să-şi retragă armata de pe teritoriul ţării. Însă, tot atunci, decretul a fost anulat de către Curtea Constituţională, la sesizarea Partidului Comuniştilor.
Istoricul Octavian Ţîcu reaminteşte că pe 28 iunie 1940, România a primit un ultimatum din partea Uniunii Sovietice, prin care se cerea evacuarea administraţiei civile şi a armatei române de pe teritoriul dintre Prut şi Nistru, cunoscut ca Basarabia, şi din partea nordică a regiunii Bucovina. În cazul în care retragerea nu s-ar fi făcut în termenul impus de patru zile, România era ameninţată cu războiul.
Din cauza presiunilor conjugate sovieto-germane venite de la Moscova şi de la Berlin, administraţia şi armata română s-au retras pentru a evita războiul. Aceste evenimente s-au petrecut în context geopolitic mai larg, în care, prin pactul expansionist Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, Germania nazistă şi Uniunea Sovietică îşi împărţiseră, în mod imperialist, sferele de influenţă teritorială în Europa Răsăriteană.