22 decembrie 1989, ziua în care românii şi-au dat viaţa pentru libertate

Pe 22 decembrie 1989, dezinformarea venită din partea regimului şi nemulţumirile zecilor de mii de români ieşiţi în stradă pentru a solicita îndepărtarea lui Nicolae Ceauşescu s-au amestecat într-o confuzie criminală care a cuprins atât instituţiile gri ale statului, cât şi corpurile devenite roşii ale celor maltrataţi sau împuşcaţi.

În dimineaţa zilei de 22 decembrie, zeci mii de muncitori de pe marile platforme industriale ale Bucureştiului au pornit spre sediul Comitetului Central al PCR şi Piaţa Universităţii, locul în care chiar înainte cu o zi s-a tras în manifestanţi.

Oamenii, plecaţi în coloane, fluturau steaguri cu stema Republicii Socialiste România scoasă. Barajele, ridicate în Piaţa Universităţii şi Piaţa Palatului pentru a bloca manifestanţii, s-au dovedit inutile. La ora nouă, Piaţa Universităţii era plină de protestatari care cereau Armatei şi Miliţiei să treacă de partea lor.

În cealaltă parte, în jurul orei 10:00, Nicolae Ceauşescu anunţa că preia conducerea armatei şi instituia starea de necesitatea în ţară, care interzicea întrunirea în grupuri mai mari de cinci persoane. La acea oră, în centrul Bucureştiului se aflau sute de mii de oameni.

Persoanele care cereau îndepărtarea dictatorului au intrat în Comitetului Central şi au escaladat balconul. În acest timp, Nicolae şi Elena Ceauşescu au fugit pe acoperişul clădirii, de unde au decolatcu un elicopter, ajungând în final la Târgovişte.

Haosul de pe străzile din Bucureşti lua amploare abia din seara zilei de 22 decembrie, odată cu atacarea cu focuri de armă a unor instituţii publice de către indivizi necunoscuţi – aşa zişii ”terorişti”. Folosirea armelor de foc lua amploarea în Piaţa Universităţii, la sediul Comitetului Central şi la sediul televiziuni, dar gloanţele au răsunat şi în alte zone ale oraşului.

Numărul mare de victime înregistrat în 22 decembrie era rezultatul aparatului de represiune. Dan Voinea, generalul magistrat care a instrumentat dosarul Revoluţiei, afirma că regimul, prin armată şi servicii, au diseminat ideea că pe străzi există ”terorişti” astfel încât să poată interveni militar cu scuza că trebuie să lupte împotriva teroriştilor. Diversiunea acestora a fost promovată mai departe şi de apariţia la televizor a lui Iliescu, unde a confirmat că există terorişti care trag din toate poziţiile, adăugând că ”trebuie să lăsăm armata să-şi facă treaba”.

Odată ce duşmanul imaginar a luat fiinţă în mintea străzii, au fost înarmaţi muncitori şi trimişi să-şi apere întreprinderea de terorişti, explică Dan Voinea, adăugând că în acest fel s-a exacerbat dezinformarea pregătită de regim şi ideea că este nevoie să se apere şi să tragă cu armata în tot ce era suspect.

Generalul nu consideră evenimentele de la 22 decembrie o revoluţie adevărată, ci doar o serie de incidente care au dus la metamorfozarea comunismului într-o altă piele – cea a pseudo-democraţiei propăşite de Ion Iliescu şi FSN.

”Nu este vorba de o lovitură de stat pentru că la putere a rămas acelaşi regim. Deci acest regim comunist a tras în manifestanţi ca să rămână la putere (…).

Deci n-a fost o lovitură de stat. Iar ca revoluţie îmi e greu să spun că s-a desăvârşit o revoluţie atâta timp cât de atunci şi până în prezent asistăm la perpetuarea în administraţia statului a comuniştilor şi a rudelor comuniştilor şi a copiilor comuniştilor ş.a.m.d. În orice caz, oameni legaţi de sistem”, a explicat acesta.

Fostul general magistrat, care a adunat un dosar de peste 1 milion de pagini despre evenimentele din decembrie 1989 şi mineriada din iunie 1990, afirma că aşa numita revoluţie a fost de fapt o înnăbuşire în sânge a protestelor anti-comuniste.

”Ori dacă adversarii politici ai regimului comunist, până în prezent, nu s-au găsit în structurile de putere. (...) Deci nu a fost nici lovitură de stat, nici revoluţie. A fost o înnăbuşire în sânge a manifestaţiilor din decembrie 1989. Apoi a urmat represiunea din timpul mineriadelor, nu s-a oprit în decembrie 1989”, a subliniat Dan Voinea.

Fostul general magistrat, care a luat parte la procesul intentat ulterior lui Ceauşescu, a afirmat că au existat aproximativ 7.000 de victime, majoritatea activişti anti-comunişti care vroiau libertate. În schimbul atâtor suferinţe, pe 25 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu este dus pe acoperişul clădirii din Târgovişte, care a găzduit procesul în care a fost condamnat, şi executat împreună cu soţia sa, Elena.