20 de ani de la înfiinţarea Facultatii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, la Universitatea din Bucureşti

Cladirea principala a Universitatii din Bucuresti. (ro.wikipedia.org)
Epoch Times România
19.01.2010

Prima Facultate din domeniul Ştiinţele Comunicării din România, înfiinţată după 1989, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, din Universitatea din Bucureşti, a sărbătorit 20 de ani de la înfiinţarea sa oficială, se precizeaza intr-un comunicat de presa transmis Agerpres.

"Astăzi se împlinesc exact 20 de ani de la semnarea Ordinului de înfiinţare a Facultăţii. Între timp, FJSC a devenit o instituţie de referinţă pe plan naţional şi internaţional. Corpul nostru profesoral semnează două treimi din tot ce înseamnă bibliografia fundamentală în jurnalism şi ştiinţele comunicării din România", a anunţat decanul FJSC, prof. univ. dr. Mihai Coman.

Cu această ocazie, consilierul prezidenţial pe probleme de educaţie şi cercetare, domnul Alexandru Gussi, a înmânat Facultăţii Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Cavaler, acordat de către preşedintele României, Traian Băsescu, în semn de apreciere pentru contribuţia adusă de FJSC la dezvoltarea învăţământului de jurnalism şi comunicare. Decanul FJSC, prof. univ. dr. Mihai Coman, a primit Ordinul "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler.

"Ambele distincţii au fost acordate pentru merite deosebite în formarea unor generaţii de jurnalişti profesionişti şi pentru contribuţie la realizarea unei prese democratice în ţara noastră", a precizat domnul Gussi.

Ca răspuns, decanul Mihai Coman a declarat: "Aceste distinctii sunt o recunoaştere a contribuţiei corpului profesoral al facultăţii (cadre didactice şi reputaţi jurnalişti sau specialişti în relaţii publice şi publicitate) la racordarea învăţământului din jurnalism şi comunicare la standardele europene. Facultatea este mândră de absolvenţii ei, cea mai sigură confirmare a calităţii actului nostru formativ. După 20 de ani dedicaţi exclusiv construirii sistemului de învăţământ de jurnalism şi comunicare în România, consacrarea acestei activităţi de către Preşedinţia României mă bucură şi ne onorează".

La acest eveniment, a fost prezentată şi acreditarea internaţională obţinută de FJSC din partea organizaţiei "Le Réseau THEOPHRASTE des Ecoles Francophones de Journalisme". Astfel, FJSC ocupă locul al 3-lea în topul celor mai bune facultăţi de jurnalism francofone din lume, cu 58 de puncte, după Université catholique de Louvain à Louvain-La-Neuve, Belgia, cu 66 de puncte, şi Institut Pratique de Journalisme Paris, Franţa, cu 60 de puncte.

Certificatul THEOPHRASTE a fost obţinut cu precizarea "sans réserve" ("fără rezerve", echivalentul românesc pentru "grad înalt de încredere").

Întâlnirea de astăzi face parte dintr-o serie de evenimente, care marchează împlinirea a 20 de ani de la crearea FJSC, demarată în noiembrie 2009, prin Conferinţa internaţională "Industrii în schimbare Modele ale/Modele pentru Jurnalism şi Comunicare". Pentru informaţii suplimentare, puteti consulta site-ul conferinţei, http://www.fjsc.ro/changeinprogress/en.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor