Originile comuniste ale grupului extremist Antifa
focus
alte articole
Grupul extremist anarhist-comunist Antifa a ajuns pe primele pagini ale ziarelor din cauza recentelor ciocniri violente din Charlottesville, Virginia. Totuşi, deşi organizaţia a fost apreciată de unele mass-media cu tentă de stânga pentru că include naţionalimsul şi neo-nazismul pe lista sa neagră, organizaţia nu a vizat întotdeauna "fascismul", precum susţine.
Organizaţia a făcut iniţial parte din frontul operaţiunilor Uniunii Sovietice care avea drept scop implementarea dictaturii comuniste în Germania şi a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a eticheta toate partidele rivale ca "fasciste".
Organizaţia poate fi regăsită în "frontul unic" al Internaţionalei Comuniste din Uniunea Sovietică (Comintern) în timpul celui de-al Treilea Congres Mondial din Moscova, în iunie şi iulie 1921, potrivit broşurii germane "80 de ani de acţiune antifascistă" de Bernd Langer, publicată de Asociaţia pentru Promovarea Culturii Anti-Fasciste. Langer a fost membru al organizaţiei Autonome Antifa, care a fost una dintre cele mai mari organizaţii Antifa din Germania, şi care a dispărut în 2004.
Uniunea Sovietică a fost una dintre cele mai violente dictaturi ale lumii, ucigând aproximativ 20 de milioane de oameni, potrivit "Cărţii Negre a Comunismului". Din acest punct de vedere regimul sovietic se situează pe cel de-al doilea loc, după Partidul Comunist Chinez, care, sub Mao Zedong, a ucis aproximativ 65 de milioane de oameni.
Ideea strategiei unite a fost aceea de a reuni organizaţiile de stânga pentru a incita la revoluţia comunistă. Sovieticii credeau că, după revoluţia din Rusia din 1917, comunismul se va răspândi apoi în Germania, din moment ce Germania avea cel de-al doilea partid comunist ca mărime, KPD (Partidul Comunist din Germania).
La cel de-al patrulea Congres Mondial al Cominternului, în 1922, planul a luat amploare. Moscova a creat sloganul "Pentru mase" pentru strategia sa unită şi a încercat să unească diferitele partide comuniste şi muncitoreşti din Germania sub un singur banner ideologic pe care l-a controlat.
"Prin urmare, 'frontul unificat' nu reprezenta o cooperare egală între diferite organizaţii, ci dominarea mişcării muncitoreşti de către comunişti", scrie Langer.
Benito Mussolini, un marxist şi socialist care a fost expulzat din rândurile Partidului Socialist din Italia în 1914 pentru sprijinul său acordat Primului Război Mondial, a fondat ulterior mişcarea fascistă ca propriul său partid politic. El a preluat puterea prin "Marşul asupra Romei", în octombrie 1922.
În Germania, Adolf Hitler a devenit şeful Partidului Naţional al Muncitorilor din Germania (Partidul nazist) în 1921 şi a încercat o acţiune similară cu cea a lui Mussolini printr-o încercare de lovitură de stat în 1923.
KPD a decis să folosească banner-ul anti-fascismului pentru a forma o mişcare. Langer notează totuşi că, pentru KPD, ideile "fascismului" şi "anti-fascismului" erau "nediferenţiate", iar termenul "fascism" a servit doar ca o retorică menită să le susţină opoziţia agresivă.
Atât sistemele comuniste, cât şi cele fasciste, s-au bazat pe colectivism şi pe economia planificată de stat. Ambele au propus sisteme în care individul a fost puternic controlat de un stat puternic, ele fiind responsabile pentru atrocităţi pe scară largă şi genocid.
Raportul anual din 2016 al Serviciului intern de informaţii al Germaniei, Biroul Federal pentru Protecţia Constituţiei (BfV), menţionează acelaşi aspect: Din punctul de vedere al "extremistului stâng", eticheta "fascismului" aşa cum a fost agresiv promovată de Antifa, adesea nu se referă la fascismul real, ci este doar o etichetă atribuită "capitalismului".
Cu toate că extremiştii de stânga pretind că luptă împotriva "fascismului" în timp ce lansează atacuri împotriva altor grupuri, raportul afirmă că termenul "fascism" are un dublu înţeles sub ideologia de extremă stânga, indicând "lupta împotriva sistemului capitalist".
Acest lucru era valabil de la început, potrivit lui Langer. Pentru comuniştii din Germania, "anti-fascismul" înseamnă doar "anti-capitalism". El observă că etichetele au servit ca şi "concepte de luptă" ale "vocabularului politic".
O descriere a Antifa de pe site-ul BfV arată că organizaţia deţine încă aceeaşi definiţie de bază a capitalismului ca fiind "fascism".
"Ei susţin că statul capitalist produce fascismul sau cel puţin îl tolerează. Prin urmare, antifascismul este îndreptat nu numai împotriva extremiştilor de dreapta sau presupuşi, ci şi întotdeauna împotriva statului şi a reprezentanţilor săi, în special a membrilor autorităţilor de securitate", afirmă acesta.
Langer observă că, istoric, prin etichetarea intereselor anti-capitaliste ale mişcării comuniste ca "anti-fascism", KPD a reuşit să folosească această retorică pentru a eticheta toate celelalte partide politice ca fiind fasciste. Langer afirmă: "Potrivit acestora, celelalte partide care s-au opus KPD au fost fasciste, în special PSD [Partidul Social Democrat din Germania]".
Langer: "Anti-fascismul este mai degrabă o strategie decât o ideologie"
Astfel, în ceea ce ar fi considerat ironic astăzi, grupul pe care "antifasciştii" comunişti l-a vizat cel mai mult sub noua sa etichetă de "fascism" a fost cel al social-democraţilor.
Pe 23 august 1923, Comitetul Central al Partidului Comunist din Rusia a avut o întâlnire secretă şi, potrivit lui Langer, "toţi oficialii importanţi au vorbit despre o insurecţie armată în Germania".
KPD a fost liderul acestei solicitări, lansând o mişcare sub steagul United Front Action şi marcând aripa sa armată "anti-fascistă" sub numele de Antifaschistische Aktion ("Acţiunea antifascistă"), pe care Antifa încă o poartă în Germania şi în care sunt înrădăcinate organizaţiile Antifa din alte ţări.
Congresul Unităţii de la Antifa a avut loc la Filarmonica din Berlin la 10 iulie 1932 şi a fost organizat de Partidul Comunist din Germania pentru a învinge Partidul Social Democrat şi Partidul Nazist. Antifa a etichetat ambele partide ca fiind "fasciste", o catalogare politică pe care o foloseau pentru toate partidele concurente.
În acel moment, Hitler şi partidul său nazist începuseră să apară pe scena mondială, iar Partidul nazist a avut un grup pentru violenţă politică şi intimidare similar cu Antifaschistische Aktion, numit "Cămăşile Brune".
Antifaschistische Aktion, în acelaşi timp, a început să atragă unii membri care s-au opus sosirii fascismului real în Germania şi care nu voiau să facă parte din ea sau nu erau conştienţi de legăturile organizaţiei cu Uniunea Sovietică.
Cu toate acestea, violenţa declanşată de Antifaschistische Aktion a avut în mare parte un efect contrar. Tactica permanentă a violenţei şi a intimidării tuturor sistemelor rivale ale mişcării Antifa, împreună cu ideologia sa violentă, au condus mulţi oameni spre fascism.
"Retorica violentă revoluţionară a comuniştilor, promiţând distrugerea capitalismului şi crearea unei Germanii Sovietice, a îngrozit clasa de mijloc a ţării, care ştia prea bine ce s-a întâmplat cu omologii lor din Rusia după 1918", notează Richard J. Evans în "Cel de-al Treilea Reich la putere".
"Dezgustaţi de eşecul guvernului de a rezolva criza şi înspăimântaţi din cauza creşterii puterii comuniştilor", afirmă el, "ei au început să părăsească fracţiunile mici politice de dreapta şi să se îndrepte spre nazişti".
Langer observă că, de la început, KPD era membru al Cominternului şi "în câţiva ani a devenit parte a partidului stalinist", atât ideologic, cât şi logistic. El afirmă că a devenit chiar "financiar dependent de centrul de la Moscova".
Liderii KPD, avînd în spate mişcarea Antifa pentru violenţă şi intimidare a partidelor politice rivale, au ajuns sub comanda aparatului sovietic, mulţi dintre ei devenind mai târziu lideri ai Republicii Democrate Germane comuniste, inclusiv cei ai infamului Minister pentru Securitatea Statului, Stasi.
Langer nota că "Anti-fascismul este mai degrabă o strategie decât o ideologie".
"A fost introdusă în joc în Germania în anii 1920 de KPD", nu ca o mişcare legitimă împotriva fascismului care va apărea mai târziu în Germania, ci "ca un concept anti-capitalist al luptei", scrie el.
La articol a contribuit şi Christian Watjen.
Se estimează că acest comunism a ucis cel puţin 100 de milioane de persoane, însă crimele sale nu au fost compilate pe deplin şi ideologia persistă. Epoch Times încearcă să expună istoria şi convingerile acestei mişcări, care a izvorât din tiranie şi distrugere de la apariţia ei. Citiţi întreaga serie la ept.ms/TheDeadEndCom
