Despre dinozauri şi moartea lor: alianţa Coreei de Nord cu China nu poate decât să moară

Testul unei rachete balistice în Coreea de Nord, 30 mai 2017
Testul unei rachete balistice în Coreea de Nord, 30 mai 2017 (STR/AFP/Getty Images)

Pe vremuri huliganul de serviciu al Chinei comuniste, Coreea de Nord a devenit acum mai mult o problemă geopolitică pentru China actualului preşedinte, Xi Jinping, care încearcă să scoată cea mai populată ţară a lumii de sub influenţa fostului dictator comunist Jiang Zemin.

Probabilitatea de a găsi o soluţie amiabilă în criza rachetelor balistice şi nucleare ale Coreei de Nord a scăzut dramatic după 4 iulie, când Phenianul şi-a lansat, sub privirile americanilor, ultimul model de rachetă intercontinentală balistică - Hwasong-14. Dictatorul Kim Jong Un, observat de americani cum pufăia din ţigară şi se învârtea surexcitat în jurul lansatorului, a numit evenimentul un cadou de Ziua Independenţei a SUA.

Coreea de Nord a efectuat cel de-al cincilea test nuclear al său în septembrie 2016, explodând o bombă de 20 până la 30 de kilotone. Testul a generat tensiuni între micul stat din Asia şi vecinii săi, dar şi fricţiuni majore cu SUA.

Preşedintele Donald Trump şi-a exprimat dezamăgirea faţă de rolul jucat de Beijing în timpul crizei nord coreene, afirmând pe Twitter că preşedintele chinez şi China ar fi „încercat” fără succes să ajute în problema nord coreeană. Imediat după testul din 4 iulie, SUA a început să introducă pe lista sancţiunilor companii şi bănci chineze implicate în finanţarea Phenianului , care se ridică la o valoare estimată la sute de milioane USD.

Trump a cerut în mod repetat asistenţa din partea Chinei şi a liderului ei, Xi Jinping, în efortul de a presa sistarea programului nuclear nord coreean. Cu toate acestea, relaţia Chinei cu Phenianul este contorsionată în mod voit şi fracturată de diverse grupuri de interese din cadrul guvernului central chinez – acest lucru fiind rezultatul unei lupte crâncene de putere care se duce de câţiva ani în sânul Partidului Comunist Chinez.

Cu toate acestea, programul nuclear nord coreean este într-adevăr un risc de securitate pentru China, care împarte o graniţă cu agresivul stat comunist. Iar existenţa regimului lui Kim Jong Un – care continuă tradiţia stilului maoist, guvernând o tiranie izolaţionistă şi paranoică – face un deserviciu atât conducerii lui Xi Jinping, care se străduieşte să-şi consolideze puterea internă, cât şi statului chinez, care încearcă să proiecteze imaginea unui colos paşnic aflat în ascensiune.

Lupte interne în Partid

În China, creşterea puterii lui Xi Jinping implică faptul că legăturile familiei lui Kim cu regimul chinez devin din ce în ce mai firave. Campania „anti-corupţie” pe care o derulează Xi a epurat sute sau mii de cadre de Partid din posturi extrem de puternice, printre acestea aflându-se membrii marcanţi ai unei grupări obscure (banda din Shanghai) coagulate în jurul unui fost dictator chinez - Jiang Zemin.

Jiang Zemin a condus Partidul Comunist Chinez între anii 1989 şi 2002, însă a păstrat frâiele puterii şi după ieşirea sa de pe scena politică - până în 2012. Sub guvernarea lui Jiang Zemin, relaţiile Chinei cu Coreea de Nord au fost călduroase, chiar dacă pe faţa regimul chinez dezaprobă ieşirile în decor generate de programul nuclear al bizarului său vasal – care a reuşit să producă prima bombă nucleară în 2006.

Una dintre moştenirile pe care regimul Jiang Zemin le-a lăsat Chinei moderne este un istoric jalnic în materie de drepturile omului – în China existând acum numeroase campanii de eradicare a unor grupuri precum creştinii, tibetanii şi uigurii – cea mai mare dintre ele fiind persecuţia grupului spiritual Falun Gong, organizată de dictatorul comunist în 1999. Atrocităţile au mers până într-acolo încât statul chinez a organizat o industrie sistematică de jaf de organe de la aderenţii Falun Gong închişi în lagăre de muncă, fenomen care continuă şi astăzi.

Pentru Jiang Zemin şi locotenenţii săi implicaţi în această barbarie a devenit esenţial să se agaţe de putere cât mai mult timp, pentru a muşamaliza atrocităţile şi a evita tragerea la răspundere pentru crimele comise.

Astăzi, asociaţii lui Jiang Zemin fac tot ce pot pentru a sabota campania „anti-corupţie” a lui Xi Jinping, inclusiv prin generarea de probleme interne în cadrul legăturilor cu Coreea de Nord. Deşi mulţi dintre aliaţii cheie a lui Jiang Zemin au fost epuraţi, influenţa grupării este încă vizibilă şi se extinde adânc în cadrul statului şi a instituţiilor de forţă ale Partidului.

Între 2003 şi 2015, Wang Jiarui, protejat al lui Jiang Zemin, conducea Departamentul de Legături Internaţionale, care superviza contactele diplomatice cu celelalte partide comuniste în general – şi în particular cu cel nord coreean. Wang era extrem de de implicat în legăturile cu Phenianul, încât acompania deseori liderii chinezi în Coreea de Nord.

Unii dintre cei mai influenţi suporteri ai lui Jiang Zemin – inclusiv membrii Comitetului Permanent al Biroului Politic Liu Yunshan, Zhang Dejiang şi Zhang Gaoli au toţi relaţii strânse cu regimul de la Phenian.

În septembrie 2016, epurarea pionilor lui Jiang Zemin de la nivel provincial în Liaoning a fost rapid urmată de arestarea şi anchetarea femeii de afaceri Ma Xiaohong, a cărei firmă ajunsese pe lista de sancţiuni a SUA din cauza traficării către Phenian a materialelor utile în fabricarea bombelor nucleare. Compania lui Ma era în oraşul Dandong, aflat la mică distanţă de graniţa cu Coreea de Nord.

Referindu-se la scandalul internaţional produs de cazul Ma Xiaohong, comentatorul american de origine chineză Wen Zhao afirma că operaţiunile de comerţ ilicite ale companiei acesteia „au trecut mult peste nivelul normal de comerţ”. “Nu este ceva ce autorităţile locale, sau Ma Xiaohong, ar îndrăzni să facă”.

Conform analistului Don Tse, “Jiang Zemin a utilizat ameninţarea nucleară a Coreei de Nord pentru a distrage administraţiile americane de la probleme precum abuzurile masive în ceea ce priveşte drepturile omului şi pentru a rezista presiunilor interne din Partid, venite din partea grupurilor care nu sunt implicate în campanii genocidale împotriva nevinovaţilor”.

O alianţă care se dizolvă

China sub Xi Jinping a impus mai multe restricţii asupra comerţului cu Phenianul, incluzând sistarea importurilor de cărbune, limitarea livrărilor de petrol – ba chiar sprijinirea sancţiunilor ONU.

Toate acestea au generat mânie la Phenian. La începutul lunii mai, mass media nord coreeană, total aflată sub controlul partidului comunist, a îndrăznit să critice deschis conducerea chineză, avertizând Beijing-ul că „ar trebui să nu mai testeze limitele răbdării Coreei de Nord”.

Referindu-se la presiunile impuse de Beijing asupra programului său nuclear, agenţia de ştiri a Coreei de Nord a condamnat „actele nesăbuite de sabotare a pilonului colaborării dintre Coreea de Nord şi China”

Drept răspuns, revista Global Times, controlată la rândul său de Partidul Comunist Chinez, a declarat că Beijingul „este capabil să răspundă oricărei părţi care trece linia roşie”.

Xi Jinping şi-a exprimat personal sprijinul pentru acţiuni mai dure împotriva Coreei de Nord, aliniindu-se politicii chineze care sprijină acum rezoluţiile ONU împotriva Phenianului – o ruptură extrem clară de la politica tradiţională a Chinei comuniste, care sabota orice rezoluţie mai dură folosindu-se dreptul de veto din Consiliul de Securitate.

Lucrurile au mers până într-acolo încât mass media chineză, care oglindeşte atent poziţia Partidului, a lăudat discuţiile şi întâlnirile dintre Xi Jinping şi Donald Trump, afirmând că sunt „fructuoase” şi că aduc progres.

La summitul recent G20 de la Hamburg, Xi Jinping a reiterat cererile de denuclearizare către Phenian şi a afirmat că va ordona forţelor chineze să ia parte la manevrele pe care SUA le face în Pacific.

“Daţi-mi voie să spun că este o onoare să va cunosc. Dezvoltăm şi am construit o relaţie minunată” a declarat Trump către Xi Jinping la cea de-a doua întâlnire a summitului, care a avut loc pe 8 iulie. „Apreciez lucrurile pe care le-aţi făcut în cadrul acestei probleme foarte importante pe care o avem cu Coreea de Nord”.

Pe măsură ce portavioanele americane se apropiau de Peninsula Coreeană , au existat sugestii că Beijingul face şi el pregătiri militare. În aprilie au existat rapoarte neconfirmate că o forţă de 100 de mii de soldaţi ai Armatei de Eliberare a Poporului au fost masaţi la graniţa dintre China şi Coreea de Nord.

În iunie, o divizie aeropurtată, de elită, a fost reorganizată pentru operaţiuni combinate şi o parte a sa a fost mutată în nord-estul Chinei, implicând o eventuală folosire a sa pentru a securiza rapid arsenalul nuclear nord coreean.

Diplomaţia de supravieţuire a Coreei de Nord.

Regimul lui Kim Jong Un, care este a treia generaţie de lideri comunişti la cârma ţării, conduce un regim ineficient şi extrem de represiv, asemănător celui maoist sau stalinist.

Conform lui Andrei Lankov, un analist în problemele Coreei de Nod, Phenianul este forţat să pedaleze pe o „diplomaţie de supravieţuire” fiind într-o poziţie complicată şi grea, fiind legată la picioare de un sistem economic vechi şi nefuncţional, care nu poate genera creştere.

Incapabil de a se susţine prin forţe proprii, sau de a implementa reforme economice după modelul chinez fără a risca un colaps total şi absorbţia de către Coreea de Sud, regimul comunist nord coreean subzistă cu ajutorul şantajului nuclear, în speranţa că va primi ajutor internaţional şi ceva concesii.

Această poziţie este ilustrată de evenimentele recente, provocările tradiţionale ale regimului devenind mult mai radicale. În cei şase ani de când se află la cârmă, Kim Jong Un a testat zeci de rachete balistice – comparativ cu numai 16 cazuri în cei 17 ani de domnie ai tatălui său, Kim Jong Il.

Dar provocările sunt numai o parte a felului în care Coreea de Nord încearcă să supravieţuiască. În afară de comerţul normal de frontieră cu China, Phenianul mai are şi alte mijloace de a aduna bani. Autorităţile au organizat şi încurajat producţia de droguri pentru export; hackerii nord coreeni jefuiesc deseori bănci internaţionale şi lansează atacuri ransomeware; Phenianul trimite zeci de mii de muncitori peste graniţa în ţări precum China sau Rusia, în condiţii asemănătoare sclaviei, primind în schimb milioane sau posibil miliarde de dolari.

O problemă strategică

Analiştii conservatori sunt de părere că Beijingul consideră Coreea de Nord drept un tampon între sine şi Coreea de Sud, un aliat militar puternic al SUA.

Dar într-o perioadă în care China nu mai încearcă să continue revoluţia marxistă, Coreea de Nord nu face altceva decât să submineze ţelurile Beijingului în regiune.

Conform lui Zang Shan, un jurnalist veteran specializat în politică de la Beijing, “testele nucleare agresive ale Coreei de Nord au vătămat interesele chineze mult mai mult decât au făcut-o instalarea sistemului THAAD în Coreea de Sud. Nesăbuinţa Phenianului a împins Japonia să formeze o alianţă cu Coreea de Sud, întărind cooperarea acestora cu SUA”.

Zang consideră că o alianţă între Japonia şi Coreea de Sud este cel mai important factor care ar stăvili ascensiunea Chinei – iar Coreea de Nord prin îndărătnicia sa agresivă face exact acest lucru.

Într-un articol publicat în ediţia chineză a The Epoch Times, Zhang nota „Coreea de Nord este numai o piesă de şah care acum justifică prezenţa militară a SUA în regiune. Ameninţarea armelor nucleare şi a rachetelor este secundară”.

În ceea ce priveşte Rusia, aceasta poate folosi Coreea de Nord pentru a contracara SUA şi eforturile aliate, încercând să câştige ceva avantaje minore.

Ri Jong Ho, un defector nord coreean de nivel înalt a dezvăluit într-un interviu dat Voice of America luna trecută faptul că majoritatea nevoilor de combustibil ale regimului nord coreean sunt acoperite de Rusia, nu de exporturile chineze. Livrările de petrol ruseşti ajung în Coreea de Nord cu acte măsluite, care declara că destinaţia lor ar fi China.

Într-un interviu publicat în revista Duowei, Jin Qingyi, un cercetător cunoscut în problemele Coreei de Nord, susţinea că o Coree de Nord izolată nu este numai o bătaie enormă de cap pentru China, ci şi contraproductivă economiei chineze. “Singurul mod de a schimba starea lucrurilor este de a induce reforme astfel încât Coreea de Nord să se reformeze şi să se deschidă; nu există o altă cale. Dacă acest lucru se va întâmpla, întreaga regiune se va dezvolta”.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii