Zona euro ar putea pierde 4,5 milioane locuri de muncă
Zona euro ar putea pierde 4,5 milioane locuri de muncă în următorii patru ani dacă regiunea nu schimbă politica bazată către austeritate, potrivit Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), potrivit bbc.com.
Creşterea va duce la un număr de 22 milioane şomeri în cele 17 naţiuni.
OIM arată că este nevoie de o schimbare a viziunii bazate pe austeritate către creerea de locuri de muncă.
"Nu doar zona euro are probleme, la nivel mondial există un risc de contagiune", potrivit organizaţiei.
Raportul arată că toate 17 naţiuni din zona euro vor avea de suferit, atât cele care sunt sub presiune în acest moment, cât şi economiile sănătoare.
"Dacă nu vor fi ţintite măsuri pentru creşterea reală a economiei, criza se va adânci, iar revenirea forţei de muncă nu se va mai produce", a declarat directorul general OIM, Juan Somavia.
Raportul subliniază că o perioadă lungă de austeritate va avea, în mod particular, consecinţe severe pentru persoanele tinere.
Şomajul nu a fost atât de grav până acum, chiar şi în recesiune, în condiţiile în care companiile s-au agaţat de personal în speranţa unei recuperări iminente.
"Dacă aşteptările lor nu devin reale, retenţia muncitorilor poate deveni nesustenabilă, ceea ce va duce la pierderi semnificative de locuri de muncă", a avertizat OIM.
În acest context, OIM recomandă sprijin pentru sistemul bancar condiţionat de reluarea creditării către firmele mici, plata de către acţionari a fondurilor de salvare pentru bănci, garantarea pregătirii, educaţiei şi plasării pentru şomerii tineri şi modificarea nivelului de salarizare în diferite ţări din zona euro pentru a aborda diferenţele de productivitate.
Rata de şomaj în zona euro a atins 11,1% în mai, potrivit Eurostat, astfel că numărul şomerilor a ajuns la 17,56 milioane, cel mai mare nivel din 1995.
În Spania, unde se înregistrează cel mai mare nivel al şomajului, una din patru persoane nu lucrează.
Rata de şomaj în rândul tinerilor în zona euro a atins 22,6%, mai exact 3,4 milioane de persoane sub 25 de ani sunt şomeri.