Zgonea: Nu discutăm acum despre votul prin corespondenţă pentru prezidenţiale, ci peste cinci ani
alte articole
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, nu consideră necesar în prezent adoptarea unui proiect de lege privind votul prin corespondenţă pentru prezidenţiale, ci, mai degrabă elaborarea unei legi pentru alegerile parlamentare care să includă acest tip de vot, relatează miercuri Mediafax.
Declaraţiile lui Zgonea vin în contextul insistenţelor reprezentanţilor opoziţiei de a modifica ordinea de zi de miercuri şi de a discuta cu prioritate un proiect de lege privind votul prin corespondenţă.
"Am stabilit cu liderii grupurilor parlamentare că votul prin corespondenţă este important pentru alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senatului din 2016. Săptămâna viitoare convocăm comisia pentru modificarea legii şi vom discuta acest capitol şi această iniţiativă parlamentară (privind votul prin corespondenţă, n.r.) şi vom găsi soluţia oportună ca în cel mai scurt timp să avem o lege de alegere a Camerei şi Senatului care să includă votul prin corespondenţă", a declarat Valeriu Zgonea.
"Pentru alegerile prezidenţiale discutăm peste cinci ani. Prioritatea noastră este ca niciun om să nu fie blocat să voteze viitorul Parlament al României", a adăugat Valeriu Zgonea, explicând că votul prin corespondenţă este definit diferit în funcţie de tipul de alegeri – locale, parlamentare, prezidenţiale - în toate statele europene.
Şeful Camerei Deputaţilor a mai precizat că aceeaşi comisie de modificare a legii va discuta atunci când va fi momentul oportun şi dacă este util să se introducă votul prin corespondenţă şi în Legea alegerilor locale.
Opoziţia a ridicat problema introducerii votului prin corespondenţă după ce zeci de mii de români din străinătate au stat, la ambele tururi de scrutin, ore în şir la cozi de kilometri pentru a vota. Un număr impresionant de oameni nu au mai apucat însă să voteze, deşi au pierdut toată ziua la coadă, fapt care a declanşat revolta populaţiei care a condamnat proasta organizare a alegerilor.
Mulţi politicieni au acuzat Guvernul Ponta că i-a blocat în mod conştient şi premeditat pe românii din Diapsora să voteze, fiind de notorietate faptul că aceştia votează în proporţii covărşitoare cu Dreapta.