Zelenski numeşte un nou comandant al armatei în contextul continuării atacurilor cu drone

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a numit pe generalul de brigadă Ghenadii Şapovalov în funcţia de nou comandant al forţelor terestre ale ţării, în contextul în care Kievul continuă să riposteze împotriva atacurilor ruseşti, transmite DPA.
Numirea lui Şapovalov prin decret a fost publicată, joi, de administraţia prezidenţială de la Kiev.
Şapovalov a fost, până recent, ofiţer de legătură la sediul NATO din Wiesbaden, care coordonează ajutorul militar pentru Ucraina.
Restructurarea din armată a devenit necesară după ce comandantul anterior, Mihailo Drapatîi a cerut să fie demis la începutul acestei luni.
El şi-a asumat responsabilitatea pentru moartea a 12 soldaţi ucişi într-un atac cu rachete ruseşti asupra unui poligon militar din regiunea Dnipropetrovsk.
Ucraina se apără de mai bine de trei ani împotriva invaziei ruse la scară largă, declanşate în februarie 2022.
Joi dimineaţă, guvernatorul militar din regiunea Dnipropetrovsk, din estul Ucrainei, a declarat că un bărbat de 59 de ani a murit după ce a suferit răni grave într-un atac cu drone ruseşti în timpul nopţii. Alţi patru oameni au fost răniţi în atac, a declarat el pe Telegram.
Forţele Aeriene Ucrainene au raportat atacuri cu 104 drone armate şi drone-momeală, dintre care 88 au fost doborâte sau neutralizate prin mijloace electronice.
Ministerul rus al Apărării a transmis că au fost doborâte 85 de drone ucrainene în 11 regiuni ruseşti şi în Peninsula Crimeea.
Autoritatea aviatică Rosaviatsiya a declarat că traficul aerian pe aeroporturile din Kaluga, Volgograd, Saratov, Ivanovo şi Orenburg a fost suspendat temporar din motive de siguranţă. Atacurile cu drone ucrainene perturbă în mod regulat traficul aerian în Rusia.