Israelul afirmă că avioanele sale au lovit zeci de ţinte militare în Iran

Forţele aeriene israeliene au efectuat o nouă serie de atacuri asupra ţintelor iraniene, 19 iunie 2025 (X - screenshot)
Redacţia
20.06.2025

Forţele aeriene israeliene (IAF) au efectuat o nouă serie de atacuri asupra ţintelor iraniene, lovind zeci de obiective, a anunţat vineri armata israeliană, potrivit DPA.

„Peste 60 de avioane de luptă ale IAF (...) au lovit zeci de ţinte militare în Iran, folosind aproximativ 120 de muniţii”, a declarat Armata de Apărare a Israelului (IDF) pe Telegram.

IDF a precizat că atacurile au vizat „obiective militare de producţie de rachete şi sediul SPND pentru cercetare şi dezvoltare a proiectului iranian de arme nucleare”. SPND este acronimul pentru Organizaţia Iraniană pentru Inovare şi Cercetare în Domeniul Apărării.

„Mai multe obiective industriale utilizate pentru fabricarea rachetelor au fost lovite în zona Teheranului”, a declarat IDF, adăugând că aceste locaţii serveau drept centru industrial cheie pentru Ministerul iranian al Apărării.

Conflictul dintre cei doi duşmani de lungă durată a intrat acum în a doua săptămână, ambele părţi continuând să se atace reciproc pe fondul tensiunilor regionale în creştere.

Israelul, care deţine arme nucleare, afirmă că obiectivul său este de a împiedica Iranul să le dezvolte şi de a reduce ameninţarea rachetelor acestuia. Teheranul neagă însă că doreşte arme nucleare, insistând că programul său nuclear are doar scopuri paşnice şi civile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor