Vulpescu: Oltchim va intra în administrare specială
alte articole
Combinatul Oltchim va intra în administrare specială în vederea privatizării ulterioare a societăţii, a declarat, miercuri, Remus Vulpescu, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI).
"Oltchim va fi introdusă în administrare specială iar procedura va fi demarată în zilele următoare. Administrarea specială presupune analizarea situaţiei companiei şi găsirea unor mecanisme financiare prin care să fie rezolvată situaţia societăţii şi să fie plătite salariile restante. Apoi combinatul va fi privatizat", a arătat Vulpescu.
De asemenea, acesta a spus că intenţionează să privatizeze Oltchim la pachet cu Arpechim primind de la Petrom un acord de principiu în acest sens.
"Încercăm să privatizăm Oltchim la pachet cu Arpechim. Petrom e de acord de principiu", a arătat Vulpescu.
Şeful OPSPI a adăugat că dintre investitorii interesaţi de Oltchim doi au un potenţial real de a investi în companie.
Sindicatul Oltchim solicită Ministerului Economiei stabilirea unui program coerent de măsuri care să vizeze privatizarea societăţii în sistem integrat cu Rafinăria Arpechim şi plata salariilor restante, a declarat miercuri, preşedintele sindicatului din combinat, Mihai Diculoiu.
Peste 400 de sindicalişti şi angajaţi ai societăţii Oltchim pichetează, miercuri, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în urma întârzierilor la plata salariilor cu două luni şi a blocării activităţii combinatului, potrivit unui comunicat transmis de Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA".
Acţiunile de protest continua joi, cu un pichet la sediul central al PNL şi vineri, cu un protest la sediul central al PSD.
Activitatea combinatului Oltchim a fost blocată după ce OMV a închis Arpechim, oprind sursele de materie primă esenţiale pentru funcţionarea Oltchim.
Combinatul Oltchim face parte din rândul companiilor de stat pentru care autorităţile s-au angajat, în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional, să demareze procesul de privatizare. De asemenea, combinatul se află pe lista companiilor de stat care ar trebui să beneficieze de management privat. La sfârşitul lunii aprilie, Comisia Europeană a aprobat conversia în acţiuni a creanţelor Oltchim la AVAS. Din cauza faptului că această conversie nu s-a făcut în timp util privatizarea combinatului a fost amânată pentru luna septembrie a acestui an.
Oltchim Râmnicu Vâlcea a încheiat primul trimestru din acest an cu pierderi nete de 82,8 milioane lei, de peste 30 de ori mai mari faţă de cele raportate în perioada similară din 2011 (2,68 milioane de lei).
Pentru 2012, acţionarii companiei din Râmnicu Vâlcea estimează realizarea unor investiţii în valoare de aproape 93 de milioane de lei şi eliminarea pierderilor înregistrate în 2011. Acţionarul majoritar al Oltchim este Ministerul Economiei, cu 54,8062% din acţiuni.