Ce crede Panatta despre victoria lui Sinner împotriva lui Alcaraz, la Six Kings Şlam


Adriano Panatta, fosta vedetă a tenisului italian, care este unul dintre comentatorii cei mai expresivi şi direcţi în ceea ce priveşte teniul, a vorbit la "Domenica Sportiva" despre însemnătatea victoriei obţinute de Jannik Sinner în faţa lui Carlos Aşcaraz la turneul demonstrativ Six Kings Slam de la Riad:
Jannik Sinner (nr.2 ATP) l-a învins pe Carlos Alcaraz (liderul mondial ATP) în finala turneului de la Riad în al doilea an consecutiv, câştigând 6 milioane de dolari (4,47 milioane de lire sterline). Italianul l-a întrecut pe spaniol cu scorul de 6-2, 6-4 la Riad, după ce a pierdut în faţa lui Alcaraz în finala US Open luna trecută.
Panatta despre finala Sinner - Alcaraz
„Nu vreau să fiu în contratimp, dar aceste performanţe au o valoare limitată, atât din punct de vedere tehnic, cât şi emoţional, pentru că nu l-am văzut niciodată pe Sinner zâmbind de atâtea ori în timpul unui meci.”
„Am avut astfel de performanţe în zilele mele de jucător - şi vorbim despre ultimul secol - şi ştiu cât de puţin valorează. Sinner, însă, a avut un meci excelent împotriva lui Alcaraz; a servit şi a jucat foarte bine, mult mai bine decât spaniolul.”, a afirmat Panatta.
Adriano Panatta despre îmbunătăţirile lui Sinner la serviciu
Panatta a comentat şi progresul făcut de Sinner la serviciu: „În ceea ce priveşte serviciul lui, se poate vedea că a muncit din greu şi a făcut multe progrese, dar, repet, aceste meciuri sunt lipsite de sens. Este un semn bun să-l vezi pe Jannik atât de calm şi într-o stare de sănătate excelentă. L-am văzut foarte solid şi este adevărat că împotriva lui pare un meci de ping-pong; este înfricoşător când joacă aşa. Nu aş fi putut niciodată să joc ca el. Jannik este un campion solid; are o soliditate pe care nu am mai văzut-o la nimeni în ultimii 20 de ani.”
Opinia lui Carlos Alcaraz după ce a fost învins de Sinner