Vreme participă la Consiliul informal al UE–Competitivitate, ce are ca temă Piaţa Unică Digitală

Epoch Times România
03.02.2012

Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, participă, în perioada 2-3 februarie, la Copenhaga, la lucrările Consiliului informal al Uniunii Europene – Competitivitate (COMPET), organizat sub egida Preşedinţiei daneze a Uniunii Europene, care au ca temă de dezbatere Piaţa Unică Digitală.

"Principalul obiectiv al Consiliului informal de Competitivitate de la Copenhaga este de a ajunge la un cadru comun de înţelegere a celor mai importante acţiuni concrete necesare la nivelul UE. Temele de discuţie din cadrul evenimentului de la Copenhaga vizează două subiecte importante: Cum ă dezvoltăm furnizarea de servicii şi bunuri online 'n cadrul Pieţei Digitale Unice şi Cum putem întări(consolida cererea de servicii si bunuri online?", se arată într-un comunicat al MCSI.

În România, acţiunile Agendei Digitale au fost prevăzute în Strategia de informatizare a României 2011-2020. Furnizarea serviciilor guvernamentale şi administrative de calitate pentru cetăţeni, operatori economici şi utilizatori din administraţia centrală sau locală, îmbunătăţirea eficienţei sectorului public, reducerea costurilor, simplificarea operaţiunilor, reprezintă scopurile principale ale strategiei şi programului de acţiuni, sistemul de e-guvernare fiind pilonul principal al societăţii informaţionale şi unul dintre pilonii principali ai societăţii bazate pe cunoaştere.

„Avem ţinte ambiţioase cum ar fi creşterea calităţii, eficienţei şi gradului de utilizare a serviciilor publice, simplificarea procedurilor administrative şi creşterea transparentei in actul guvernamental. Nu putem vorbi de consolidarea cererii de servicii si bunuri online la nivelul Pieţei Digitale Unice fără a realiza mai întâi intern aceasta consolidare; desigur dezvoltarea proiectelor de e-Guvernare naţionala va fi coordonată cu proiectele de guvernare electronică paneuropene.” a declarat Valerian Vreme.

De asemenea, ministrul comunicaţiilor a afirmat că Punctul unic de contact (PCU), lansat de curând şi care este funcţional din punct de vedere tehnic, va putea oferi cat mai multe servicii electronice, inclusiv servicii transfrontaliere, fiind una din principalele pârghii prin care va fi impulsionata dezvoltarea cererii in Piaţa digitala unică.

În cadrul întâlnirii, România va lansa propunerea privind organizarea la Bucureşti a unei conferinţe regionale în cadrul căreia statele membre participante să aibă posibilitatea de a prezenta modele de colaborare şi bune practici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor