Vlad Voiculescu îi invită pe români să fie "magicieni". Nou proiect pentru sprijinirea copiilor în suferinţă

Fostul Ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu anunţă un nou proiect care ar urma să se materializeze, în primă fază, în acordarea de burse de sănătate unor copii cu probleme, copii care au nevoie de sprijinul semenilor lor pentru a învinge boala.
Vlad Voiculescu (Mihut Savu / Epoch Times Romania)
Loredana Diacu
08.04.2018

Fondator al MagicCamp şi MagicHome, proiecte pentru ajutorarea copiilor bolnavi de cancer şi a familiilor acestora, fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu anunţă un nou proiect de suflet, MagicMakers.

"Misiunea echipei proiectului va fi una simplă: să îi ajutăm pe alţii să ajute. Şi prin asta, să devenim cu toţii mai buni. Împreună.

Începem cu un cros pentru familii numit "Campionii Sănătăţii" prin care vom strânge bani pentru "burse de sănătate" pentru 15 copii care au nevoie de ajutorul nostru în mod constant. Toate donaţiile voastre vor fi DUBLATE de sponsorii proiectului", anunţă, pe Facebook, fostul ministru al Sănătăţii.

"Unele lucruri pur şi simplu nu sunt în puterea omului, pentru toate celelalte - nouă ne place să spunem că trebuie doar puţină magie. Magia însă nu vine de sus. Magia nu se naşte pur şi simplu. Magia SE FACE", adaugă Vlad Voiculescu.

Pe cine va ajuta MagicMakers?

Vlad Voiculescu şi colegii săi îşi propun să ofere burse de sănătate pentru câţiva copii care au mare nevoie de sprijin.

Unul dintre aceşti copii este Sebastian, în vârstă de zece ani.

Sebi suferă de leucemie acută limfoblastică şi o are doar pe mama lui care, la rândul ei, a crescut la orfelinat şi amândoi locuiesc într-o casă socială de tip ANL, fără apă curentă şi fără încălzire. Locuinţa este plină de umezeală şi de mucegai. Din cauza internărilor repetate în spital şi pentru că au posibilităţi financiare foarte reduse, familia are 9.000 de lei datorii la cheltuielile de întreţinere. Boala a recidivat de curând iar mama are mare nevoie de bani pentru perioada cât copilul ei va fi respitalizat, dar şi pentru plata datoriilor la întreţinere.

O altă persoană care ar urma să beneficieze de bursă este Mădălina, o fetiţă de 8 ani.

În urmă cu ceva timp, casa în care locuiau Mădălina, fratele ei de un an şi jumătate şi părinţii ei, a luat foc. Fetiţa a fost cea mai afectată. Mădălina a suferit arsuri grave fiind supusă unui număr de 12 intervenţii de transplant de piele şi i-au fost amputate mai multe degete. Fratele ei s-a născut cu o malformaţie gravă la inimă şi a fost suspus unei intrevenţii chirurgicale. În urmă cu câteva luni, tatăl a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer la glanda parotidă. În prezent, familia locuieşte în Bucureşti, într-o casă închiriată, pentru ca tatăl să beneficieze de tratament specific. Au nevoie de susţinere financiară pentru intervenţiile chirurgicale ale Mădălinei, pentru plata chiriei, pentru medicaţie specială şi regim alimentar.

Informaţii despre primul eveniment din seria MagicMakers şi modul în care cei dornici ajute se pot implica pot fi accesate aici

Informaţii despre copiii cărora le vor fi oferite "burse de sănătate" pot fi accesate aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor