Fetele şi fostele neveste ale lui Dinu Patriciu trebuie să achite către stat peste 16 milioane de dolari şi dobânda aferentă din 2001

Dinu Patriciu la Parchetul General (Epoch Times România)
Liliana Alexe
20.06.2025

Curtea de Apel Bucureşti a decis că fetele şi fostele neveste ale lui Dinu Patriciu trebuie să achite către stat peste 16 milioane de dolari şi dobânda aferentă din 2001, conform portalului instanţelor.

Suma reprezintă partea pe care familia Patriciu trebuie să o restituie din prejudicul de peste 58 de milioane de dolari din dosarul Rompetrol. Decizia judecătorilor nu este definitivă, ci poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

Restul din sumă până la 58 milioane de dolari trebuie achitat de fostul Rompetrol, actual Oilfield Exploration Business Solutions SA, scrie G4Media.

Potrivit publicaţiei citate, în anul 2019 judecătorii au decis că Rompetrol trebuie să restituie statului 58 de milioane de dolari, reprezentând o parte din creanţa Libiei recuperată de Patriciu de la fostul şef de stat de la Tripoli, Moammer Gaddafi, la care se adaugă suma de 74 milioane de dolari, reprezentând dobânzi şi penalităţi.

În celebrul proces Rompetrol, răposatul Dinu Patriciu, alături de directori ai companiei, dar şi de amicul lui, fostul senator PNL Sorin Roşca Stănescu, au fost anchetaţi şi judecaţi aproape 10 ani. Pe 7 octombrie 2014 s-a dat sentinţa defintivă. Patriciu încetase din viaţă între timp şi nu a mai apucat să fie condamnat. În schimb, foştii lui directori au primit pedepse cu executare.

Însă sentinţa din octombrie 2014 a avut şi o componentă mult mai importantă decât cei câţiva ani de puşcărie pentru directorii şi prietenii lui Patriciu. Instanţa a decis confiscarea sumei de 58,5 milioane de dolari.

Mai multe informaţii puteţi accesa aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor