Vlad Cosma, fiul baronului de Prahova, audiat de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor

Parlament, şedinţă şi vot electronic la Camera Deputaţilor (Epoch Times România)
Loredana Diacu
17.02.2014

Deputatul PSD Vlad Cosma, fiul baronului de Prahova, Mircea Cosma, va fi audiat, astăzi, în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, după ce Ministerul Justiţiei a cerut încuviinţarea arestării preventive. În urma audierilor, comisia juridică va întocmi un raport, care va fi supus dezbaterii plenului Camerei Deputaţilor.

Lucrările comisiei juridice şi votul privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului PSD vor fi secrete, conform vicepreşedintelui Comisiei, Ciprian Nica, citat de Hotnews.

Vlad Cosma, deputat PSD şi tatăl său, Mircea Cosma, preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, preşedinte al PSD Prahova şi vicepreşedinte al PSD la nivel naţional sunt urmăriţi penal pentru trafic de influenţă. Cei doi sunt acuzaţi de DNA că ar fi cerut şi primit în jur de 1 milion de euro mită pentru a le aranja unor societăţi comerciale obţinerea de contracte supraevaluate de la CJ Prahova pentru întreţinere de drumuri şi deszăpezire, precum şi decontarea prioritară a unor lucrări efectuate anterior. Respectivele contracte obţinute prin trafic de influenţă erau supraevaluate tocmai pentru ca oamenii de afaceri să le poată plăti celor doi PSD-işti "comisioanele" consistente pe care aceştia le cereau.

Dosarul celor doi Cosma a fost deschis de DNA Ploieşti în decembrie, în urma denunţului omului de afaceri Ion Dumitru la adresa lui Razvan Alexe. Razvan Alexe, cunoscut drept un apropiat al conducerii PSD Prahova, a şi fost arestat preventiv în acest dosar şi cere înlocuirea măsurii preventive a arestului cu controlul judiciar sau arestul la domiciliu, posibilitate prevăzută în noul Cod Penal.

Reamintim că Răzvan Alexe este acuzat că ar fi primit peste cinci milioane lei "comisioane" de la administratorul unei firme căreia i-ar fi aranjat contracte cu Consiliul Judeţean Prahova.

Din referatul de arestare preventivă a lui Alexe, întocmit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Prahova, reiese că în această schemă era folosită firma Marconstruct, ce aparţine fostului consilier din Secretariatul General al Guvernului, Marcel Păvăleanu.

Păvăleanu a fost şi el arestat preventiv într-un alt dosar, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, prejudiciul ridicându-se la 35 de milioane de euro. Păvăleanu, fost preşedinte al PSD Plopeni şi membru al Consiliului de Administraţie al unei societăţi deţinute de CJ Prahova, este şi el unul dintre apropiaţii deputatului PSD, Vlad Cosma, fiul lui Micea Cosma. În respectivul dosar este cercetată şi fiica lui Mircea Cosma, Andreea Cosma-Saad.

Mircea Cosma, în vârstă de 68 de ani, se află la al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova. Reţinut de DNA marţi, Mircea Cosma s-a îmbolnăvit brusc, chiar cu o zi înainte ca procurorii DNA să prezinte magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie propunerea pentru arestarea sa preventivă pentru 30 de zile şi a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, secţia Cardiologie.

Miercuri, preşedintele CJ Prahova s-a prezentat la Instanţa Supremă cu perfurzia în braţ, adus de ambulanţă. Magistraţii au decis că Mircea Cosma poate fi cercetat în libertate, sub control judiciar. Vineri, Cosma s-a externat, liber, din spital.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor