Vizita lui Merkel în China şi şantajul economic al Beijingului

A devenit un ritual ca Angela Merkel să se deplaseze la Beijing, însoţită de un alai de miniştri şi oameni de afaceri. De data aceasta însă relaţia dintre Germania şi China este mai tensionată, deoarece Beijingul face presiuni uriaşe pentru a obţine statutul de economie de piaţă de la UE.

Ceva s-a schimbat în parteneriatul strategic sino-german cu care se tot lăuda Berlinul. Nu mai este totul business as usual, iar balanţa s-a dezechilibrat. Deşi au fost semnate 24 de acorduri în valoare de 2,73 miliarde de euro, atmosfera a fost una încordată.

Speranţele Germaniei că prin cooperare economică bilaterală şi investiţii China se va transforma politic şi se va democratiza s-au dovedit la fel de iluzorii ca şi cele puse în parteneriatul de modernizare cu Rusia. În loc să se întâmple asta, Beijingul este reticent să-şi deschidă mai mult piaţa internă, iar despre liberalizarea politică nu se poate vorbi deloc. După preluarea puterii de către Xi Jinping în 2013, disidenţii continuă să fie persecutaţi, iar în 2017 urmează să intre în vigoare o lege care va pune bariere serioase activităţii fundaţiilor politice (inclusiv germane) şi altor ONG-uri.

Ca de obicei, Angela Merkel a pus batista pe ţambal şi a amintit doar în treacăt, foarte precaut şi diplomatic, problema drepturilor omului, pentru a nu-i irita pe comuniştii aflaţi la putere. La Universitatea din Nanjing, unde i s-a acordat titlul de doctor honoris causa, ea a afirmat, în faţa a 300 de studenţi chinezi: ”creativitatea nu poate apărea decât într-o atmosferă de libertate şi deschidere către lume”. Cu alte cuvinte, în democraţie. În plus, ea a insistat pe faptul că justiţia trebuie să fie independentă de politic şi că ”statul de drept înseamnă domnia legii, şi nu dreptul celui mai puternic”. Putem să înţelegem aceste cuvinte ca pe o critică foarte voalată a sistemului din China care numai democraţie nu este.

Merită amintit însă faptul că de la primirea lui Dalai Lama la Berlin în 2007, cancelarul german a evitat să mai supere conducerea chineză prin abordarea chestiunilor sensibile în public. Reticenţa aceasta de a-i critica pe aceştia poate fi explicată prin dependenţa tot mai mare a Germaniei de China şi a presiunilor mari făcute de industria germană, care este deja foarte iritată de refuzul lui Merkel de a ridica sancţiunile economice aplicate Rusiei.

Şantajul chinez

Politica Germaniei faţă de China este însă total neinspirată deoarece încurajează un şantaj al Beijingului faţă de UE. Acesta ameninţă cu un război comercial în cazul în care nu i se va acorda statutul de economie de piaţă funcţională, care ar îngreuna mult introducerea procedurii anti-dumping împotriva ţării.

Premierul chinez Li Keqiang a afirmat la conferinţa comună de presă comună că ţara sa ”şi-a îndeplinit obligaţiile, iar acum este rândul altora. Noi nu vrem un război comercial pentru că acesta nu ar fi în avantajul niciunei părţi”. El s-a referit la faptul că la sfârşitul anului 2016 se sfârşeşte perioada de tranziţie de 15 ani de la aderarea Chinei la OMC, în care mai puteau fi introduse tarife de protecţie în cazul exporturilor chinezeşti în Europa şi se mai puteau contracara preţurile de dumping subvenţionate de statul chinez.

Din nefericire Merkel pare să cedeze şantajului chinez, în ciuda faptului că multe ţări din Europa sunt împotriva acordării acestui statut, iar China inundă piaţa globală cu oţel ieftin - printre altele. Cancelarul german se teme mai tare de un război comercial pe care China l-ar porni împotriva Europei, de sancţiuni împotriva firmelor europene care ar afecta în primul rând industria germană, care exportă masiv şi chiar produce acolo, decât de dumpingul chinez.

Angela Merkel a insistat şi pe un parteneriat strategic cu China în state terţe, în domenii precum politica externă, economie şi ajutoarele de dezvoltare. Este vorba despre investiţii comune în proiecte de infrastructură în Asia şi proiecte sino-germane de asistenţă pentru dezvoltare în Africa.

Problema este însă că acest parteneriat strategic devine tot mai inegal. În timp ce Germania şi-a deschis porţile pentru investiţii chineze, companiile străine nu au acces la toate pieţele din China şi trebuie să se asocieze cu parteneri chinezi în joint venture-uri, plângându-se de multe ori că aceştia le fură şi le copiază tehnologia.

Chinezii au preluat deja constructorul de maşini Krauss-Maffei şi aeroportul Frankfurt-Hahn, iar acum plănuiesc să cumpere 49% din acţiunile producătorului de roboţi Kuka din Augsburg, potrivit Spiegel. În schimb, unele sectoare ale economiei chineze continuă să fie închise străinilor.

Parteneriatul strategic sino-german devine tot mai inegal. În timp ce Germania şi-a deschis porţile pentru investiţii chineze, companiile străine nu au acces la toate pieţele din China şi trebuie să se asocieze cu parteneri chinezi în joint venture-uri, plângându-se de multe ori că aceştia le fură şi le copiază tehnologia.

Agresivitatea Chinei

Prin urmare nu există reciprocitate, şi mai mult decât atât, China începe să impună Germaniei, şi prin aceasta Europei, şi în domeniul economic abordarea sa agresivă, pe care o foloseşte în politica externă şi în chestiunile de drepturile omului. Bejingul nu acceptă nicio critică referitoare la revendicările sale teritoriale din Marea Chinei de Sud sau la încălcările drepturilor omului şi răspunde la acestea, prin convocarea ambasadorilor, considerându-o o ingerinţă în afacerile sale interne. La fel, autorităţile comuniste reacţionează virulent la critici legate de legile care vor înreguna activitatea ONG-urilor străine şi la cele care vizează acţiunile forţelor sale de ordine din Tibet sau Xinjiang.

Noua conduită agresivă a Beijingului ar trebui să le dea de gândit decidenţilor germani. Abordarea Berlinului de temperare totală a criticilor la adresa regimului comunist nu va da rezultate, aşa cum n-a dus nici în cazul Rusiei. Nici măcar interesele companiilor germane, care, chipurile, sunt susţinute acum prin punerea bastistei pe ţambal în chestiunea drepturilor omului, nu vor fi slujite pe termen lung de o Chină tot mai agresivă, care are Germania şi Europa la mâna sa.

Drepturile omului, sub preş

Dincolo de faptul că a cerut un cadru legal îmbunătăţit şi predictibil în China, care să permită companiilor germane să investească mai uşor în ţară şi a ridicat problema spionajului chinez care le afectează pe acestea, Merkel nu s-a referit la deţinuţii politici şi nici la cazul deputatului CDU Michael Brand, căruia i s-a interzis călătoria în Tibet, după ce în calitate de preşedinte al Comisiei pentru drepturile omului din Bundestag a criticat încălcările drepturilor omului în China.

Degeaba a declarat cancelarul german că pentru Berlin dialogul cu China pe drepturile omului şi pe statul de drept este foarte important, dacă a făcut concesii şi în privinţa legii care va limita activitatea ONG-urilor străine, inclusiv a celor germane, din 2017. Ea s-a mulţumit să spună că în cazul în care camerele de comerţ şi fundaţiile politice vor avea probleme, se va discuta cu autorităţile de la Beijing.

Angela Merkel a bifat formal că a amintit tema drepturilor omului, dar declaraţia comună a reuniunii ministeriale germano-chineze menţionează doar că ”cele două părţi vor purta regulat un dialog constructiv pe drepturile omului, vor învăţa una de la alta şi vor face progrese împreună”. Formularea este de-a dreptul ridicolă. Ce ar putea să înveţe Germania de la China în materie de drepturile omului?

La fel de timidă a fost abordarea problemei agresivităţii Chinei în Mare Chinei de Sud. Premierul chinez Li Keqiang a declarat sfidător în conferinţa de presă că ţara sa creează stabilitate acolo, în timp ce Merkel s-a mulţumit să afirme că ”ambele părţi ne dorim pace şi stabilitate în lume”.

Cu o astfel de abordare, Germania se lasă pradă şantajului chinez, cu consecinţe negative pentru întreaga UE.